Mircea Dinculescu, arhitectul-şef al oraşului Baia Mare, trimis în judecată în stare de arest

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mircea Dinculescu, trimis în judecată    Foto: Angela Sabău

Mircea Dinculescu, fostul arhitect-şef din cadrul primăriei Baia Mare, a fost trimis în judecată în stare de arest preventiv. Odată cu el, un om de afaceri a fost trimis în judecată pentru dare de mită în formă continuată.

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Biroul Teritorial Baia Mare din cadrul Serviciului Teritorial Cluj au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului DinculescuMircea, la data faptei arhitect şef în cadrul Primăriei Baia Mare, cu privire la săvârşirea infracţiunii de luare de mită, în formă continuată şi în stare de libertate a omului de afaceri Vaida Florinel Mihăiţă, pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită, în formă continuată.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au arătat că în perioada 2015-2016, fostul arhitect şef al oraşului, Mircea Dinculescu, a pretins de la inculpatul Florinel - Mihăiţă Vaida bani şi bunuri în valoare totală de 37.750 lei, din care a primit 300 euro şi 100 lei. ”Foloasele respective au fost pretinse şi primite de inculpatul Mircea Dinculescu pentru a facilita obţinerea avizelor necesare pentru un imobil construit de omul de afaceri în municipiul Baia Mare, în condiţiile în care arhitectul şef avea cunoştinţă despre faptul că acesta din urmă nu respectase proiectul de construcţie, că modificase proiectul de structură şi despre alte aspecte care impuneau demolarea construcţiei. În cauză, s-a dispus instituirea sechestrului asigurator şi indisponibilizarea  sumei de 1.350 lei, ce aparţine inculpatului Dinculescu Mircea în vederea confiscării speciale”, se arată într-un comunicat remis presei de către DNA.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Maramureş, cu propunere de a se menţine măsurile preventive şi asigurătorii dispusă în cauză.

În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea Direcţiei Generale Anticorupţie. ”Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă spre judecare, situaţie care nu poate să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie”, arată documentul remis presei de către Biroul de Informare şi Relaţii Publice al DNA.

Mai puteţ citi:

Cherecheş vrea să se declare neconstituţional articolul de lege care i-a adus suspendarea din funcţie

Mai multe pentru tine:
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
„Supa penicilină”, preparatul care îți întărește sistemul imunitar. Italienii o adoră!
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO