Medic, despre beneficiile consumului de varză: „Prin vitamina A, întârzie semnele exterioare ale îmbătrânirii“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Consumul de varză aduce numeroase beneficii pentru sănătate, putând fi consumată atât crudă, cât şi fiartă ori gătită. Foarte bogată în fitonutrienţi şi viamine, varza ajută la prevenirea unor boli prin neutralizarea radicalilor liberi.

Varza este cunoscută pentru efectele sale antiinflamatorii, protecţia tractului digestiv şi a sistemului cardiovascular. Medicul Coriolan Dragomir vorbeşte despre beneficiile consumului de varză, explicând de ce este atât de valoroasă pentru organism.  

Se poate afirma că această legumă are o afinitate deosebită pentru umorile viciate pe care le obligă să iasă prin ţesuturi. Se pare că aplicarea frunzelor pe puncte limitate de o afecţiune întinsă este cu efecte benefice întregii afecţiuni. Toxinele îndepărtate par atrase de varză. În acest mod curăţă organismul, varza participând la eliminarea deşeurilor şi a toxinelor care cauzează sau întreţin maladia. În plus, varza este un bun cicatrizant”, arată el.

Medicul mai spune că varza are o acţiune benefică şi asupra tremurăturilor nervoase ale membrelor şi nu numai. „Este, deopotrivă, diuretică, iar bandajele cu frunze se indică împotriva gutei. Varza roşie este indicată în tuberculoze şi pleurezii. Este benefică în caz de astm. Saramura verzelor murate este indicată în arsuri, iar sămânţa este indicată împotriva viermilor”, mai arată el.

De asemenea, el arată că este bogată în sulf, arsenic, calciu, fosfor, cupru, iod, explicând, astfel, virtuţile ei remineralizante şi reconstituiente. „Varza este antiscorbutică, revitalizantă, reechilibrant general utilizată pentru buna funcţionarea organismului. Prin vitamina A, întreţine nutriţia ţesuturilor şi întârzie semnele exterioare ale îmbătrânirii. Prin vitamina B, este factor de echilibru nervos. Favorizează absorbţia oxigenului la nivelul celulei şi metabolismul glucidelor, tot prin vitamina B, ia parte la respiraţia celulară”, mai explică medicul Coriolan Dragomir.

Sulful, continuă el, are acţiune deosebită ca dezinfectant şi tonifiant, de asemeni în aparatul respirator, în exeme , în seboree şi în protecţia cutanată. „Magneziul, potasiul şi calciul sunt mijloace eficiente de apărare contra maladiilor, incluzând şi canceroza . Clorofila permite producerea hemoglobinei, se opune stărilor anemice, dar prin fierbere se distruge acest element. Proprietăţile antianemice sunt datorate şi fierului pe care îl conţine şi cuprului, permiţând fixarea calcică normală”, completează el.

Medicul mai arată că este recomandat să se consume unu-două pahare de suc de varză pe zi, pentru o creştere a vitalităţii, atenuarea şi dispariţia tulburărilor intestinale, urinare sau respiratorii. „Este recomandat ca, pentru corectarea gustului, să i se adauge suc de morcovi şi câteva picături de zeamă de lămâie”, mai spune el.

Mai multe pentru tine:
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Ce pun japonezii în omletă, ca să iasă atât de bună și pufoasă. Arată ca un pandișpan și are un gust excelent
Ingredientul care îți îmbolnăvește creierul, dacă îl consumi după masă
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Despărțire șocantă la început de 2026. Prințul îi spune adio soției după 25 de ani de mariaj și divorțează brusc
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Urmează 13 zile magice pentru o zodie. Destinul îi surâde, are parte de binecuvântări, realizări și vise împlinite până pe 9 februarie