Meci amical: Ştiinţa Explorări se impune în faţa celor de la Unirea Dej cu 3-0

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Prima victorie în meciurile amicale disputate de Ştiinţa Explorări Baia Mare. Echipa din Baia Mare a trecut, la Sighet, de Unirea Dej, scorul înregistrat fiind de 3-0.

După terminarea meciului, cele două echipe au mai jucat un set suplimentar, care a fost câştigat, de asemenea, de băimăreni cu 25-17. Potrivit stiintaexplorari.ro, la Explorări nu a evoluat Gheorghe Socaciu, care este accidentat la spate.

“Am reuşit să învingem cu 3-0 un adversar de tradiţie, dar sunt sigur că în meciurile oficiale din campionat nu ne va fi la fel de uşor. Mai avem mult de lucru şi mai aşteptăm la echipă să vină în zilele următoare încă un fals (trăgător universal). 

Deocamdată obiectivul pentru noul campionat nu a fost fixat”, a explicat Marius Botea (antrenor principal Ştiinţa Explorări).

De cealalt[ parte, antrenorul celor de la Dej, Victor Lazăr a ţinut să arate că cele două echipe “au jucat un volei bun in acest meci. 

Noi am jucat primul amical, de la reluarea pregătirilor, şi suntem intr-o formulă mult schimbată faţă de campionatul precedent. Obiectivul nu a fost fixat încă, dar cert este că va fi un sezon de tranziţie pentru noi”.

Ştiinţa Explorări: Râpeanu, Veber, Graham, Păştean, Bălhăceanu, Klanac, Olar (libero). Au mai jucat: Răileanu, Goteciuc, Suson, Neamţ, Nagy, Balog (libero). Antrenori: Marius Botea şi Sorin Pop

Unirea Dej: Dascălu, Miroslavjevic, Coasă, Ilic, Didorciuc, Dincă, Gavriş (libero). Au mai jucat: Gemănariu, Mihălescu, Fuzeşi, I. Baciu, Ionuţ Baciu. Antrenori: Victor Lazăr, Tiberiu Szilagy

 

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”