Maramureşul este văzut ca o poveste rurală de ziariştii britanici

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Una din atracţiile principale pentru ziariştii britanici au fost bisericile de lemn din Maramureş FOTO: Arhivă

Maramureşul a ajuns din nou în atenţia presei internaţionale. De această dată un reporter al ziarului Telegraph, în urma unei vizite în Hoteni, Breb, Sârbi şi Valea Izei, descrie zona ca fiind “o poveste rurală”. Palinca, numeroasele biserici de lemn şi viaţa satului sunt doar câteva lucruri care au atras atenţia britanicilor.


 Sarah Shuckburgh, un reporter al ziarului britanic Telegraph a poposit pe meleagurile maramureşene pentru a studia viaţa şi tradiţia zonei. Aceasta s-a arătat impresionată atât de locurile vizitate cât şi de amabilitatea localnicilor. Prima vizită a fost în satul Hoteni, un sat din Maramureş, considerat un loc extraordinar. „La distanţă prea mare de Bucureşti pentru ca identitatea satului să fie distrusă de Ceauşescu, această izolată parte a României s-a agăţat de moştenirea sa rurală, de pajiştile şi pădurile sale încă intacte. Vizitarea Maramureşului este o experienţă extraordinară, parcă ai fi într-o poveste sau te-ai întoarce în timp în Europa medievală”, spune în deschidere reporterul britanic. Drumul dintre Hoteni şi Breb, un sat din vecinătate este considerat a fi „o plimbare magică, liniştită, cu excepţia sunetelor scoase de greieri, găini sau cântul păsărilor. Peste tot flori sălbatice cresc cu o exuberanţă imposibil de stăpânit”. 

În Sârbi, Sarah Shuckburgh, s-a familiarizat cu procesul de producere a celei mai vechi băuturi, pălinca. „Pentru a obţine o horincă mai tare, pură, procesul de distilare se repetă. Un bărbat sculptează micuţe scări din lemn pe care să le introducă în sticlele cu alcool. Când pălinca este adăugată în sticle, aceasta capătă o culoare aurie şi o aromă de prune”, arată englezoaica. O altă atracţie pentru ziariştii britanici au fost numeroasele biseri de lemn de pe Valea Izei, care după spusele sale sunt de o frumuseţe unică. „Religia este foarte importantă aici. Sunt peste 100 de biserici de lemn în Maramureş, fiecare dintre ele fiind certificată ca făcând parte din patrimoniul UNESCO. În Ieud se găseşte o biserică din lemn de brad, care datează din secolul XIV. Pereţii interiori sunt decoraţi cu picturi din secolul XVII, un amestec bizantin şi artă populară. La altar, sătenii se roagă, îşi fac cruce în mod repetat, ating icoanele şi sărută covorul pe care stau”, povesteşte autoarea articolului.

Deşi impresionată de cele văzute, jurnalista a remarcat corupţia din România şi slaba finanţare existentă în sistemul educaţional şi sanitar. Cu toate acestea, englezoaica îşi încheie reportajul prin cuvinte de laudă asupra zonei. „În ciuda sărăciei şi a greutăţilor, această regiune a păstrat calităţi pierdute pentru totdeauna în restul Europei. Nu voi uita niciodata această vizită, florile sălbatice şi cântul păsărilor, lucrul la fân, caii şi căruţele, festivalele, credinţa şi restul îndeletnicirilor, acestea evocând o vreme când viaţa era mai grea dar de asemenea mai calmă, mai înceată, mai simplă, mai bogată”, încheie ziarista.

Materialul realizat de reporterul ziarului „Telegraph“ nu este o premieră, tradiţia păstrată cu sfinţenie şi locurile de poveste din zona Maramureşului stârnind în repetate rânduri curiozitatea presei internaţionale.

Citeşte şi:

VIDEO Englezii de la Al Jazeera, păcăliţi de presa internaţională. Au bătut de pomană drumul până la Baia Mare

FOTO Povestea mincinoasă a celor de la „Daily Mail”. Cum încearcă englezii să justifice migraţia românilor

Mai multe pentru tine:
Scene dramatice cu actorul Shia LaBeouf, arestat în New Orleans. Starul de la Hollywood se zbate dezbrăcat în stradă, în timp ce mai mulți indivizi îl bat și înjură
Serialul de pe Netflix recomandat de Mihai Morar: „N-am mai făcut asta de mult timp”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Ce apetit sexual! Însărcinată cu Prințesa Eugenie, ducesa avea o aventură pe la spatele soțului. Cine era bărbatul care i-a luat mințile
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Singurele zodii cu noroc dublu în Noul An Chinezesc. Bani, iubire și oportunități neașteptate le bat la ușă. E anul ce le va aduce împliniri și câștiguri spectaculoase