Maramureşenii care au supravieţuit la Auschwitz: piticii din Rozavlea sau femeia care a scăpat cu viaţă pentru că s-a terminat gazul
0Maramureşul are poveştile lui legate de celebru lagăr nazist Auschwitz. Printre ele se numără cazul piticilor din Rozavlea, care ar fi supravieţuit experimentele doctorului Mengele, dar şi istoria Klarei Marcus, femeia care a supravieţuit gazării pentru că se terminase gazul.
De numele lagărului de la Auschwitz se leagă povestea piticilor din Rozavlea, care au supravieţuit tuturor experimentelor făcute de către celebrul doctor al lagărului, Mengele. Povestea lor a trecut de mult graniţele României, ajungând chiar subiect de film.
Cei şapte pitici din Rozavlea, cu a lor trupă Lilliput, au scris istorie. După ce au fost vreme de mai mulţi ani cobaii doctorului Mengele, membrii familiei Ovitz aveau să fie eliberaţi de către Armata Roşie şi au trăit pentru o vreme la Moscova, după care au ajuns înapoi la Rozavlea. Se spune despre Oviceri, cum îi numesc localnicii, că au adus primul automobil în Rozavlea.
„Dumnezeu m-a ajutat“
La Sighetu Marmaţiei, la data de 1 ianuarie 2015, una dintre supravieţuitoarele de la Auschwitz, Klara Marcus, a împlinit vârsta de 101 ani. Femeia, aflată atunci la vârsta de 30 de ani, a fost aleasă cu alte femei pentru camera de gazare, însă când a fost adusă acolo s-a constatat că nu mai era suficient gaz pentru a putea le ucide.
"Era undeva spre sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial. Am fost dusă la Auschwitz. Eram pregătită pentru camera de gazare. M-au lăsat mai pe final, cu un grup şi când ne-au băgat în cameră au vrut să pornească gazul. Dar nu mai aveau gaz. Dumnezeu m-a ajutat şi, impreună cu cele care mai eram acolo, am scăpat. Şi atunci m-am întors la Sighetu Marmaţiei. Să îmi caut familia… Inima mea rămăsese aici, în România!”, povestea Klara Marcus, sarutând steagul României primt de la prefectul Anton Rohian la finele lunii decembrie a anului trecut.
Forţată să lucreze la o fabrică de muniţie
La Borşa una din familiile de evrei stabilitate în oraş a fost familia Schneider. Tinuţa Grec, în cartea sa „O istorie a Borşei în imagini 1914-2014“, vorbeşte despre faptul că această familie a trecut şi ea prin experienţele de la Auschwitz, supravieţuitorii lagărului nazist întorcându-se la Borşa. Într-un final familia Schneider a emigrat în SUA.
"Deşi tatăl şi mama mea nu se cunoşteau înainte de război, au fost deportaţi în lagăre de concentrare în acelaşi an, în locaţii diferite. Mama mea avea 22 de ani şi locuia la Sighet, unde s-a născut, iar tatăl meu, care avea 30 de ani, locuia în Galaţi. Mama mea a fost deportată la Auschwitz în mai 1944.
A fost eliberată în mai 1945 de către armata soviectică. În unul de lagărele de muncă forţată, mama mea a fost obligată să lucreze la o fabrică de muniţie în Somerda, unde se construiau bombe pe o linie de asamblare.
Acolo, o colegă prizonieră, care se întâmpla să fie inginer, a descoperit că un anumit ac introdus în bombă era declanşatorul, cel care detona bomba. Ea a instruit fiecare femeie, le-a arătat cum să răsucească acul pentru ca bombele să nu explodeze şi astfel nu au contribuit la crearea unui dezastru", scrie Tinuţa Grec, în cartea sa mai sus amintită, citând fragmente din jurnalul Doamnei Renee Palmer, fiica lui Willy şi Lilly Schneider.
Vintilă Brătianu, ostatic
O altă poveste a Holocaustului maramureşean este legată de închiderea lui Vintilă Brătianu în gara Iza din Săcel, după cum explică scritorul Nicoară Mihali. La venirea acestuia în Maramureş în perioada în care era ministrul transporturilor, ţăranii l-au ţinut ostatic. Ei i-au cerut să rezolve nişte probleme legate de drum şi de o staţie de tren pentru a-l elibera.
După promisiunile lui, aceştia l-au lăsat să plece, iar primarul Timiş Petre Gabor l-a escortat până în pasul Prislop, iar de acolo a plecat spre Bucovina. O altă poveste spune că în acel beci al gării din Săcel ar fi fost închise câteva familii de evrei, cu ideea că vor fi salvaţi de trenul morţii, tren ce mergea spre Sighet, iar mai apoi la Auschwitz. Ulterior, acel spaţiu nu a mai putut fi deschis deoarece armata maghiară a cimentat intrarea, iar familiile aflate înăuntru nu au mai putut fi salvate.
„O altă istorie vorbeşte despre cei aproximativ 350 de evrei ce au fost duşi în primăvara anului 1942 la intersecţia zonei Maramureşului cu cea a Bucovinei şi a Galiţiei, unde au fost împuşcaţi. Din toţi aceşti evrei ar fi reuşit să supravieţuiască o fată de 16 ani, Emma Stern, şi un bărbat ce a devenit gropar în Borşa şi pretindea a fi surdo-mut, pentru a nu fi nevoit să povestească ce s-a petrecut acolo”, a declarat, pentru „Adevărul“, scriitorul Nicoară Mihali.
Citeşte şi: