Joaca de-a demisia. Costică Buceschi a revenit la HCM Baia Mare. Lascăr Pană, director tehnic

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Demisia, susţine Buceschi, a fost binevenită şi ar trebui să conştientizeze fetele că trebuie să joace handbal

Răsturnare de situaţie la campioana României la handbal, HCM Baia Mare. Echipa îl are în continuare antrenor pe Costică Buceschi, cu toate că acesta-şi anunţase demisia la finele săptămânii trecute imediat după meciul de la Tg. Mureş.

Cu toate că deja se vehiculau cel puţin două nume care urmau să ia locul lui Buceschi şi anume Tadici şi Mariana Târcă, lucrurile s-au schimbat în nici 48 de ore. Primarul Cătălin Cherecheş a fost cel care a anunţat revenirea lui Buceschi, la fel şi aducerea ca director tehnic la echipă a lui Lascăr Pană. 

Buceschi a declarat, luni după-amiază, că a fost nevoie de demisia sa, pentru ca „fetele să îşi dea seama că trebuie să joace handbal“. El a recunoscut că decizia de a demisiona a fost una necesară, care să trezească fetele din starea nefastă în care au intrat de ceva vreme. 

Buceschi a demisionat, sâmbătă, după meciul câştigat, în deplasare, de HCM Baia Mare, cu formaţia Mureşul Târgu Mureş, scor 41-21, în etapa a VI-a a Ligii Naţionale. Tehnicianul a anunţat jucătoarele în vestiar cu privire la decizia sa, dar nu şi conducerea, potrivit primarului Cătălin Cherecheş.

"Antrenorul şi-a dat demisia după meciul de la Târgu Mureş, în vestiar, dar nu a contactat conducerea clubului. Din ce ştiu, nu are contract cu vestiarul, ci cu conducerea clubului. Sunt convins că-şi va prezenta demisia şi conducerii, iar la începutul săptămânii viitoare vom prezenta noul antrenor. Echipa are capacitatea de a-şi îndeplini obiectivele şi forţa necesară, pe toate planurile", declara, sâmbătă, Cătălin Cherecheş..

Primarul municipiului Baia Mare mai spunea, tot atunci, că sunt negocieri cu mai mulţi antrenori, "străini, şi foarte puţini români", pentru preluarea funcţiei.

Situaţia s-a schimbat, luni, când conducerea clubului a anunţat, într-o conferinţă de presă, că tehnicianul Buceschi revine în funcţie, în urma unei analize comune a prestaţiei echipei, care a pierdut în etapa a V-a, la Corona Braşov, cu 28-29.

Mai multe pentru tine:
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Echipament de schi fără greșeli: clăpari, cască, schiuri, bețe, snowboard și ochelari - ghidul complet pentru începători și familii. Ce să cumperi online
Ghidul complet al iernii pe pârtie: cele mai bune haine și accesorii pentru întreaga familie ca să vă bucurați de schi și săniuș fără griji
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
Prețurile au sărit în aer la Târgurile de Crăciun din Capitală! Cât au ajuns să coste vinul fiert, sărmăluțele și fasolea cu ciolan?! Vizitatorii au rămas uluiți!
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
O tânără prezentatoare a murit la nici 30 de ani
Cât costă șuba ciobănească îmbrăcată de Diana Șoșoacă de 1 Decembrie? Verdictul dur al stiliștilor: „Se poartă numai la stână!” Moda e lansată, de fapt, de Gigi Becali
A iertat-o pe bunica regină, care l-a lăsat fără titlul de prinț. Nikolai, apariție spectaculoasă alături de Margareta a Danemarcei