Istoria lăzii de zestre, obiectul care nu se arunca niciodată din gospodărie
0Odinioară nelipsită din casele ţărăneşti, lada de zestre a rămas un simbol al satului tradiţional românesc. Folosite până la jumătatea secolului XX, lăzile de zestre erau din categoria obiectelor importante din gospodărie. Acesta era motivul pentru care lada de zestre nu se arunca.
Lada de zestre avea o importanţă deosebită în lumea satului. Ceremonialul nunţii era strâns legat de acest obiect. Muzeograful Janeta Ciocan şi dr. Mirela Coman au rezervat un capitol întreg acestui obiect în cartea lor, „Lemnul în cultura populară din zonele etnografice ale judeţului Maramureş”.
În acest context vorbesc despre ceremonialul nunţii, despre care spun că, spre deosebire de botez sau înmormântare, care se petreceau în cadrul unui grup mai restrâns (familie) şi se referă la integrarea unui nou membru în sânul familiei sau la pierderea iremediabiă a unuia, în cadrul nunţii, două grupuri se deschid unul spre altul în vederea negocierii pentru realizarea unui contract prin care un grup pierde un membru, iar celălalt primeşte unul.
„În acest context, zestrea juca un rol vital în căsătoria fetelor. Pentru a se putea căsători, orice fată trebuia să stăpânească toate aspectele legate de industria casnică textilă (trebuia să ştie să obţină un fir textil vegetal sau animal, să-l poată folosi la ţesut, cusut etc). Lada de zestre era, deci, destinată păstrării hainelor şi textilelor ce intrau în zestera fetelor, constituindu-se, astfel, în păstrătoarea dovezilor ce atestau, atât puterea financiară a familiei din care provenea mireasa, cât mai ales hărnicia, priceperea şi talentul acesteia”, explică în textul semnat Janeta Ciocan şi Mirela Coman.
De asemenea, se mai arată că importanţa lăzii de zestre pentru membrii familiei este subliniată şi de locul pe care aceasta îl ocupă în ansamblul de obiecte din interiorul casei ţărăneşti. Astfel că până în al XIX-lea nici chiar în casele boiereşti nu se foloseau dulapuri.
Obiectul care nu se arunca niciodată
Femeile bătrâne spuneau că lada de zestre nu e voie să fie aruncată, ceea ce denotă că obiectul avea o mare importanţă pentru familie. Acesta este motivul pentru care, în unele case, existau mai multe lăzi de zestre, în funcţie de câte nurori existau. Unele, însă, erau atât de vechi, încât nu se mai ştia cui au aparţinut. Totuşi, acestea nu se aruncau. Abia în a doua jumătate a secolului XX începe să-şi piardă din semnificaţie. „Lada de zestre începe să fie mutată în tindă, deci scoasă din casă, apoi pe pridvor sau în pod şi folosită ca spaţiu de depozitare pentru seminţe”, mai explică Janeta Ciocan. Dacă se stricau, în această perioadă începeau să fie aruncate.
Nu se cunoaşte originea lăzii de zestre, fiind cunoscute încă din antichitate la popoarele egiptene, la greci sau la romai, iar în evul mediu, la toate popoarele europene. În Ţara Maramureşului au existat meşteri care realizau lăzi de zestre, aproape în fiecare sat. „Nu e de mirare pentru acest spaţiu, acoperit aproape în întregime de păduri”, mai spune ea. „Practic, nu întâlneai gospodar care să nu ştie mânui barda, ori să nu ştie să-şi confecţioneze nu numai casa, ci şi toate obiectele necesare vieţii cotidiene”, mai spune muzeografa.
Astăzi, lăzile de zestre mai pot fi întâlnite doar la muzee şi, extrem de rar, în casele foarte vechi, bătrâneşti.
Mai puteţi citi: