FOTO Reptile, şerpi, păianjeni şi scorpioni veninoşi în Baia Mare. Animalele exotice care te fac să tremuri de frică

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Iubitorii animalelor exotice au la dispoziţie patru zile pentru a admira o serie de animale exotice în cadrul unei expoziţii care putea fi vizitată până în data de 10 aprilie. Vor putea fi văzuţi şerpi veninoşi, scorpioni care ucid omul în câteva secunde, broaşte sau păianjeni.

Nu vor lipşi insectele şi alte reptile care te vor face să tremuri atunci când le vezi. De altfel mallul din Baia Mare a mai avut astfel de expoziţii, băimărenii fiind mari iubitori de animale exotice. 

În municipiu sunt puţini cei care cresc astfel de animale, creşterea lor implicând o serie de riscuri dar şi mulţi bani. Trebuie spus că este pentru a doua oară când această expoziţie are loc în mallul din Baia Mare. Prima zi a expoziţiei a adus un număr foarte mare de participanţi, copii de toate vârstele, dar şi adulţi dornici să vadă animale exotice. 

Cele mai multe animale care pot fi văzute sunt şerpi, printre ei şi cel mai periculos şarpe din Europa, dar vedeta expoziţiei este fără doar şi poate Veveriţa zburătoare. 

"Da, ne descurcăm destul de greu datorită aportului mare de clienţi pe care îi avem. Dar ne descurcăm, îi ajutăm pe mtoţi cu informaţii, le arătăm lucruri interesante şi lumea e mulţumită. Cel mai des ne întreabă oamenii dacă animalele muşcă sau sunt veninoase, cea mai comună întrebare. ASvem 40 de specii în cadrul expoziţiei, cei mai mulţi sunt şerpi. Avem şi o veveriţă zburătoare, tarantule sau scorpioni" a declarat Cristina, organizator eveniment.  

Citeste si: Mohamad Yassin, medicul lui Omar Hayssam, a fost arestat preventiv pentru că ar fi cerut 2 milioane de euro pentru o posibilă eliberare a sirianului

Medicul implicat în eliberarea jurnaliştilor răpiţi în Irak, reţinut după ce i-ar fi cerut mită 2.000.000 de euro lui Hayssam ca să-l scape de închisoare

Mai multe pentru tine:
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
De câtă carne ai nevoie pentru 100 de sarmale. Secretul gospodinelor pentru o mâncare delicioasă
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!