Educaţie tansfrontalieră. Un liceu din Baia Mare şi unul din Ucraina pun bazele unei colaborări educaţionale

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Întâlnire cu reprezentanţii liceelor    Sursa foto: Instituia prefectului Maramureş

Un protocol de colaborare va fi semnat între două licee, unul din Baia Mare şi unul cu predare în limba română din Slatina, Ucraina. Întâlnirea dintre reprezentanţii celor două unităţi de învăţământ a fost mijlocită de prefectul de Maramureş, Anton Rohian.

Întâlnirea a avut loc ieri, 11 februarie şi a reunit reprezentanţii a două licee, Colegiul ”Eminescu” din Baia Mare şi Liceul cu predare în limba română din Slatina, Ucraina, unitate de învăţământ care face demersuri pentru a i se atribui denumirea ”Mihai Eminescu”. Înte cele două unităţi de învăţământ există un protocol de colaborare încheiat anul trecut între Inspectoratul Şcolar Judeţean Maramureş şi instituţia similară din Transcarpatia, Ucraina. Reprezentanţii celor două licee vor întocmi până luni un draft al protocolului de colaborare, care va avea în vedere specificul asemănător al celor două licee şi schimbul de elevi. Se vor pune, astfel, bazele unor proiecte viitoare comune, care să pornească de la nevoile identificate în special în rândul elevilor români de la instituţia de învăţământ din Slatina. După cum a precizat prefectul Rohian, dincolo de Tisa se simte lipsa manualelor în limba română, a învăţătorilor şi educatorilor. Se are în vedere şi sprijinirea claselor de grădiniţă şi I-IV frecventate de românii din Slatina, unde există nevoi mari şi stringente. Prefectul a mai spus că aceste iniţiative benefice ambelor părţi vor trebui să aibă continuitate în viitor, indiferent de eventualele schimbări la nivel politic.

Directorul Adalbert Meheş şi-a exprimat dorinţa ca instituţia pe care o conduce să încheie un protocol de colaborare cu unul dintre cele patru licee româneşti din Cernăuţi.

Prefectul Rohian a mai arătat faptul că este în lucru un manual de istorie a Maramureşului pentru clasa a VII-a, care va fi disponibil din anul şcolar 2016-2017. Acesta urmează să fie folosit de elevii români atât în Maramureşul din stânga Tisei, cât şi în cel din dreapta Tisei. Anton Rohian a ţinut să sublinieze că o colaborare în domeniul educaţional între cele două ţări trebuie să pornească de la problemele concrete ale elevilor români aflaţi de o parte şi de alta a graniţei, cât şi ale elevilor ucraineni din Maramureşul Istoric.

Întâlnirea s-a finalizat cu vizitarea, de către prof. Adriana Pop, a Colegiului Naţional „Mihai Eminescu” şi, respectiv, a Colegiului Tehnic „C.D. Neniţescu” din Baia Mare.

La întâlnirea care a avut loc la Palatul Administrativ din Baia Mare au participat, alături de prefectul Anton Rohian: prof. Ana Lucreţia Maria Moldovan, inspector şcolar general pentru Maramureş, prof. Adriana Pop, directorul Liceului cu predare în limba română din Slatina, prof. Rodica Mone, membră în Consiliul de Administraţie al Colegiului Naţional ”Mihai Eminescu” Baia Mare şi prof. Adalbert Meheş, directorul Colegiului Tehnic ”C.D. Neniţescu” Baia Mare.

Mai puteţi citi:

Astenia şi depresia. Care este legătura dintre cele două afecţiuni şi cum ne putem proteja organismul - explicaţia medicului

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta