Video Dumitru Fărcaş, înmormântat într-un decor idilic, în spatele casei părinteşti. Sute de oameni îl însoţesc pe ultimul drum, în onorurile gărzii militare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sute de oameni au ţinut să-l conducă pe ultimul drum pe Dumitru Fărcaş. FOTO; Angela Sabău

Dumitru Fărcaş este condus pe ultimul drum în după-amiaza zilei de joi, 9 august. Marele taragotist a lăsat prin testament să fie înmormântat în spatele casei natale din comuna maramureşeană Groşi.

UPDATE 18.11: La încheierea ceremoniei funerare, fiica regretatului artist a spus câteva cuvinte, în memoria tatălui său. De asemenea, au fost trase trei salve de foc, iar văduva artistului a primit un drapel din partea Armatei Române. Decenţa şi bunul simţ au fost caracteristicile principale ale întregului eveniment, de altfel, unul trist pentru comunitatea din Groşi. Oameni îmbrăcaţi în costume populare au venit să-l conducă pe ultimul drum pe consăteanul lor, de care erau atât de mândri. „Ne cunoşteam din '61. Cum să nu ne cunoaştem. Eram la şcoala de muzică. Şi el a cântat la mine în sat, şi eu am cântat aici, ne-am întâlnit şi în Cluj.”, a spus Petre Ţura.„Toţi (trei, n.r.) am terminat Academia de Muzică din Cluj, şi am fost membri ai Ansamblului Mărţişorul de la Cluj. De la el am învăţat cele mai multe lucruri, în primul rând să fii om, să ştii să-l respecţi pe cel de lângă tine şi să ştii să fii modest. Maestrul Dumitru Fărcaş era un exemplu pentru toată lumea, un exemplu de modestie, patriotism şi de mare valoare. Am pierdut din păcate un mare reper”, a spus Dan Gâdea, unul dintre elevii maestrului. De altfel, din Groşi sunt cinci mari instrumentişti de valoare.

Ceremonie funerara 

Ioan Fărcaş, nepotul regretatului interpret, era vizibil marcat de pierderea suferită. „A fost unchieşul meu, ne-a ţinut aproape familia, ne-am înţeles foarte bine, ne-a ajutat foarte mult. Venea acasă des şi foarte bine ne înţelegeam. A zis dintotdeauna că vrea ca sicriul lui să fie adus aici. Era legat de casa părintească, de familie, deşi era plecat de mult. Aici îi va fi locul de veci”, a spus el printre lacrimi.

Printre cei care au venit să-şi ia adio de la maestru au fost şi oficialităţi locale, dar şi primarul Clujului, Emil Boc, Vasile Dâncu sau Dorel Vişan, cu care era prieten de-o viaţă.

Ceremonie funerara Dumitru Fărcaş

UPDATE 16.55: Moment emoţionant: Andreea Fărcaş, fiica regretatului artist, a fost consolată de verişorul ei, Ioan Fărcaş. O îmbrăţişare tristă, dar cât o mie de cuvinte.

UPDATE 16.45: Cunoscutul realizator de emisiuni folclorice, Sergiu Vaida, spune că: "Niciodată nu l-a aşteptat atâta lume acasă pe Mitru”

UPDATE 16.30: A început ceremonia funerară. Printre cei prezenţi la înmormântare se află şi actorul Dorel Vişan..

UPDATE 16.25 Printre cei care au ţinut să-i aducă un ultim omagiu lui Dumitru Fărcaş se numără şi primarul Clujului, Emil Boc. Fostul premier a asistat şi la priveghiul de ieri şi la slujba religioasă organizată joi, 9 august, la Cluj.

UPDATE 16.20: Cortegiul funerar a ajuns în comuna Groşi. Sute de oameni s-au adunat la ceremonia de înmormântare.

UPDATE 16.00 Cortegiul funerar urmează să ajungă în comuna Groşi după ora 16.00, urmând ca după ceremonia de înmormântare, foşti elevi ai maestrului, taragotişti din Groşi, profesori la rândul lor, să susţină un moment liric.

UPDATE: 14.45: În urmă cu puţin timp şi-a făcut apariţia garda militară. Dumitru Fărcaş va fi înmormântat cu onoruri militare. 

UPDATE 14.30: Lumea începe deja să se adune în jurul casei lui Dumitru Fărcaş, în comuna Groşi, acolo unde artistul urmează să fie înhumat.

UPDATE: 14.20: Circulaţia a fost deja închisă la intrarea în satul Groşi. Cortegiul funerar a plecat din Cluj în urmă cu aproximativ o oră şi ar trebui să ajungă la destinaţie peste aproximativ 50-60 de minute. Satul Groşi din Maramureş este celebru pentru cei cinci instrumentişti care provin de aici. Este vorba despre regretatul, de acum, Dumitru Fărcaş, Dumitru Dobrican, Dan Gadea, Ioan Berci şi oboistul Vasile Marian.

Dan Gadea si Ioan Berci sunt profesori la Cluj, la liceul de arta si la Academia „Dima”, iar Vasile Marian, la Orchestra din Viena.

Cortegiul funerar va fi preluat de Garnizoana Baia Mare la intrarea în judeţ, de unde va fi condus până la intrarea în comuna Groşi, unde va intra doar maşina funerară. Potrivit viceprimarului comunei, Gavril Ardusătan, aici va avea loc o scurtă ceremonie, după care va avea loc un moment liric susţinut de foşti elevi ai maestrului, ambii din Groşi, Dan Gâdea şi Ioan Berci. Aceştia vor aduce un ultim omagiu celui care le-a fost mentor şi le-a marcat cariera, după cum afirmau într-un interviu publicat cu câţiva ani în urmă. „Unul dintre ei, profesor la Universitatea «Gheorghe Dima», iar celălalt, profesor la Liceul de Artă din Cluj Napoca. S-a mai anunţat Dorel Rohian, care a fost dirijorul Ansamblului Mărţişorul, dar şi Marian Vasile, oboist de la Orchestra din Viena”, a mai menţionat viceprimarul.

Ceremonia funerară are loc la Casa studenţilor din Cluj Napoca, de la ora 11.00, după care cortegiul funerar se îndreaptă spre comuna Groşi. El va fi înmormântat în spatele casei părinteşti, după cum a fost dorinţa lui expresă. Chiar dacă ar putea părea ciudat, în Maramureş mai există zone unde se menţine acest obicei, în special din cauza reliefului, casele fiind răsfirate pe câte un deal, fiind, astfel, imposibilă costruirea unui cimitir. La Groşi nu au mai fost astfel de cereri în ultimii ani, însă dat fiind că imobilul se va transforma în casă memorială, autorităţile au dat curs cererii. 

Dumitru Fărcaş a încetat din viaţă la 80 de ani, după ce a fost internat la spital în urma unui infarct

Mai puteţi citi:
 

Iuliana Dăncuş, director Ansamblul Transilvania: „«Moroşeni, mă ascultaţi», aşa ne vorbea maestrul Dumitru Fărcaş”

Mai multe pentru tine:
O companie cunoscută își închide toate cele 17 magazine din România. Au fost anunțate deja lichidări masive de stocuri
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Crăciun regal colorat la Sandringham. Prințesa Kate a ales carourile, iar Regina Camilla roșul
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta