Cum sa vezi cerul cu mâinile. Expoziţie dedicată persoanelor cu deficienţe de vedere

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mircea Liţe, manager de proiect   Foto: Angela Sabău

Un proiect dedicat persoanelor cu deficienţe de vedere se derulează începând din luna aprilie la Complexul Astronomic din Baia Mare. Potrivit managerului de proiect, vizitatorii cu acest tip de deficienţă vor putea atinge cu degetele diagramele tactile care vor reprezenta cele nouă constelaţii expuse.

Proiectul ”Cerul în mâinile tale”, în valoare de aproape 60.000 de lei, a fost primul ales pentru finanţare de către Administraţia Fondului Cultural Naţional. ”Proiectul se adresează persoanelor nevăzătoare sau slab văzătoare şi am putea spune că într-un fel e o continuare a proiectului Constelaţii româneşti tradiţionale”, spune Mircea Liţe, managerul de proiect. El mai arată că în cadrul expoziţiei vor fi amplasate monitoarele pe care vor rula filme scurte de câte 30 de secunde, despre fiecare din cele nouă constelaţii prezentate. Nevăzătorii însă vor auzi în căşti explicaţiile, iar în mâini vor ţine câte o diagramă tactilă unde vor putea ”vedea”cu degetele ceea ce li se explică în căşti. Până să ajungă la acest punct însă, Mircea Liţe spune că vizitatorilor li se va da întâi ocazia să afle detalii despre bolta cerească. ” O să facem un curs practic cu şase voluntari şi şase voluntari nevăzători sau slab văzători. Pe sfere de polistiren de 30-50 de centimetri vor lipi bile în loc de stele, care vor fi unite între ele cu tuburi subţiri, pentru a marca liniile dintre stele. Aceea va fi bolta cerească şi cele nouă constelaţii pe care le tratăm noi în acest proiect”, explică el. De asemenea, el mai arată că vizitatorii nevăzători vor putea astfel să înţeleagă noţiunea de boltă cerească şi să afle locul fiecărei constelaţii. ”Apoi, cele nouă constelaţii, una câte una lângă fiecare monitor vor putea fi pipăite pe diagramele tactilă. În căşti se va auzi textul pregătitor şi ei palpează diagrama tactilă conform explicaţiilor”, mai arată Mircea Liţe.

Vizitatorii fără deficienţe, legaţi la ochi

Pentru a face totul mai uşor pentru vizitatorii cu astfel de deficienţe, managerul de proiect spune că pe fiecae cască va fi ataşat un mic dispozitiv din plută sau un lemn care are capacitate de a absorbi şi vor fi folosite uleiuri esenţiale diferite pentru fiecare constelaţie în parte. Astfel, mai arată el, vizitatorul cu deficienţă de vedere va putea asocia un miros specific fiecărei constelaţii, pentru o mai bună orientare.

Cireşa de pe tort, însă, abia acum vine. Surpriza va fi pentru vizitatorii fără deficienţe de vedere, care vor vizita expoziţia legaţi la ochi. ”Publicul larg va fi legat la ochi şi va avea acelaşi ghidaj ca şi cei cu deficienţe de vedere, iar vizitatorii vor simţi ca un nevăzător. Eu am justificat asta în proiect ca o conştientizare a nevoilor speciale şi rigorilor la care sunt supuşi nevăzătorii”, mai explică managerul de proiect.  

Expoziţie itinerantă

Valoarea proiectului este de aproximativ 60.000 de lei, din care aproximativ 15.000 este contribuţie proprie sau atrasă. Unul dintre partenerii din proiect, pe lângă câteva asociaţii, este un profesor slab văzător. De asemenea,vor fi 12 voluntari instruiţi pentru ghidaj.

Cele nouă diagrame vor fi executate în dublu exemplar, unul care va rămâne la Complexul Astronomc din Baia Mare, iar altul care va ajunge la mai multe locaţii din ţară, expoziţia fiind itinerantă. Expoziţia va putea fi vizitată la cele şapte plantearii din ţară, aducând astfel dimensiunea unui proiect de nivel naţional.

Expoziţia ce va fi deschisă pe 15 aprilie face parte dintr-un proiect din cele mai  ambiţioase, prima de acest fel ce se adresează cu precădere unui public cu deficienţe de vedere.

Mai puteţi citi:

Un medic refugiat din Afganistan a fost angajat la Spitalul Judeţean din Baia Mare: „Au fost şi situaţii în care m-au strigat «terorist» sau «Bin Laden»“

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor