Copii din medii defavorizate „învaţă să înveţe“ cu voluntari de la Serviciul Maltez

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Serviciul de Ajutor Maltez în România a reluat, de la începutul acestui an, proiectul ”Învăţăm să învăţăm”, iniţiat în 2014. În cadrul proiectului, 12 copii cu vârste cuprinse între 5 şi 14 ani, provenind din medii defavorizate, primesc ajutor de la voluntari, care fac cu ei lecţii suplimentare.

Cei 12 copii se întâlnesc săptămânal cu patru voluntari din cadrul Tineretului Maltez din Baia Mare şi un cadru didactic specializat, pentru a-şi lua ”doza de dezvoltare personal”. Mai exact, „Învăţăm să învăţăm” înseamnă lecţii de matematică, limba română, educaţie pentru sănătate, comportament în societate şi bune maniere — toate predate de o echipă de voluntari maltezi cu experienţă şi într-o manieră distractivă pentru copiii incluşi în proiect. În plus, micilor elevi care au descoperit, astfel, latura creativă a şcolii, li se oferă la fiecare întâlnire o masă caldă. Asta pentru că unii dintre ei nu au parte de aşa ceva în propriile familii. În plus, pe parcursul proiectului, copiii vor avea parte şi de o excursie instructiv-educativă prin ţară. ”Considerăm că mediul plăcut şi încărcat de energie — dublat de această grijă pentru dezvoltarea lor fizică, spirituală şi intelectuală — este o investiţie pentru viitorul acestor copii, precum şi a societăţii în care aceştia vor activa în anii ce vin”, arată reprezentanţii SAM Baia Mare.

Proiectul este finanţat de programul Global Found For Forgotten People/RFB/135, prin Secretariatul General al SAMR.

Mai puteţi citi:

De Ziua Poliţiei Române, peste 1.000 de copii s-au bucurat de evenimentul organizat de IPJ Maramureş

Mai multe pentru tine:
Ce s-a descoperit după autopsia medicului Ștefaniei Szabo. Nu a murit din cauza unui infarct sau AVC
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Cine este Cristian Rizea, cel din cauza căruia Dan Capatos ar fi fost dat afară de la Antena Stars. Fostul politician a fost implicat în mai multe scandaluri
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului