Consilierul local Radu Micle a fost declarat incompatibil

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Agenţia Naţională de Integritate continuă cercetările în rândul aleşilor. De această dată, ANI a declarat incompatibili trei consilieri locali, printre care şi Radu Micle, directorul juridic al SC Vital SA Baia Mare.

Agenţia Naţională de Integritate a constatat existenţa stării de incompatibilitate în cazul lui Radu Ioan Micle, consilier local în cadrul Consiliului Local al Municipiului Baia Mare. Starea de incompatibilitate a intervenit ca urmare a exercitării simultane a mai multor funcţii şi calităţi, contrar prevederilor legale.

Astfel, băimăreanul se află în stare de incompatibilitate începând cu data de 21 decembrie 2010, întrucât deţine, simultan, funcţia de consilier local în cadrul Consiliului Local al Municipiului Baia Mare, Jud. Maramureş, şi funcţia de director juridic comunicare în cadrul S.C. VITAL S.A. (societate comercială înfiinţată de consiliul local). 

Potrivit ANI, Radu Micle nu a respectat dispoziţiile art. 88, alin. (1), lit. d) din Legea nr. 161/2003, potrivit cărora „Funcţia de consilier local [...] este incompatibilă cu funcţia de [...] director [...] la [...] societăţile comerciale de interes local înfiinţate sau aflate sub autoritatea consiliului local [...]”.  „Fapta persoanei cu privire la care s-a constatat […] încălcarea obligaţiilor legale privind […] starea de incompatibilitate constituie abatere disciplinară şi se sancţionează potrivit reglementării aplicabile demnităţii, funcţiei sau activităţii respective […]”.

În legislaţie se arată că persoana […] faţă de care s-a constatat […] starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcţie sau o demnitate publică […] pe o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii din funcţia ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului. Dacă persoana a ocupat o funcţie eligibilă, nu mai poate ocupa aceeaşi funcţie pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului.

Mai multe pentru tine:
Cauza morții bateristului Marius Keseri de la Direcția 5. Prietenii rup tăcerea. „Boala cumplită îl schimbase, nu-l mai recunoșteai. Venea la biserică să se roage”. Ultimele fotografii
Zodiile care vor da nas în nas cu fericirea în această toamnă. Acești nativi vor plânge de bucurie
I-a donat propriul rinichi, dar n-a fost invitată la nunta Selenei Gomez. Cum explică donatoarea trădarea
Alimentul care nu trebuie să lipsească din farfuriile românilor. Dr. Virgiliu Stroescu îl recomandă în fiecare zi: „Ne curăță și ne vindecă tot organismul”
Nicușor Dan: „Avem obligația să combatem prin toate mijloacele discursul antisemit”, după ce a contestat legea privind combaterea antisemitismului
Un obiect unic pe teritoriul fostei provincii romane Dacia, descoperit la Turda
Maria Buză are un meniu de poveste. Actrița mănâncă o dată pe zi: „Dacă este curat prin frigider, rămân nemâncată”
Femeile care au înfruntat foamea, frica și moartea: adevărul despre cum a distrus Uniunea Sovietică Moldova anilor ’40
Prințesa Rajwa a dus moda din Iordania la Palatul Elysée din Paris! Întâlnire istorică cu Brigitte și Emmanuel Macron
Eduard, un copil de 10 ani, crescut de bunici și abandonat de părinți, luptă pentru viață! A vomitat sânge și are nevoie de o operație urgentă la inimă. AJUTĂ ȘI TU!
Consilierul prezidențial Ludovic Orban nu crede că PSD va fi reformat cu Grindeanu la conducere. Ce spune despre o posibilă numire ca director SRI