Cine este noul director interimar al Aeroportului din Baia Mare şi cu ce planuri a preluat conducerea aerogării

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dorin Buda a fost subprefect al judeţului Maramureş pentru o perioadă de timp, după care a fost schimbat. A intrat apoi oarecum într-un con de umbră, dar a revenit în prim plan la finele anului trecut, când numele său a fost vehiculat în ceea ce priveşte preluarea Aerogării Baia Mare.

Dorin Buda a devenit astfel director interimar al Aeroportului Internaţional Baia Mare, însă nu va fi un mandate uşor, după cum singur recunoaşte.

„Am preluat atribuţiile de director general interimar  la R.A. Aeroportul Internaţional Baia Mare. De la începutul săptămânii conduc, organizez şi gestionez întreaga activitate a aeroportului. În prezenţa membrilor Consiliului de administraţie am semnat contractual de mandat. Mandatul meu este unul limitat în timp, până la finalizarea procedurii de selecţie a directorului general  conform O.U.G. nr. 109/2011“, a declarat Dorin Buda, noul director interimar al Aerogării Baia Mare. 

Consiliul de administraţie i-a stabilit nişte obiective clare: să actualizeze şi să depună în termen aplicaţia pentru finanţarea proiectului de dezvoltare a infrastructurii la aeroport. „Urmează să se actualizeze şi completeze studiul de fezabilitate, să depunem cererea de finanţare în perioada prevăzută în Ghidul solicitantului, iar după evaluarea acesteia să putem semna şi contractul de finanţare“, a adăugat Dorin Buda. 

Aeroportul Internaţional Baia Mare are promise nu mai puţin de 9 milioane de euro pentru modernizare, însă totul trebuie făcut ca la carte şi în termene foarte precise, altfel se pierde finanţarea. 

Citeşte şi

Rus cere includerea aeroportului Băneasa în Master Plan şi vrea o aerogară nouă pentru Bucureşti

Aerogara din Cluj are o nouă denumire: “Aeroportul Internaţional Avram Iancu”

Mai multe pentru tine:
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cel mai tânăr concurent de la Românii au talent a cucerit toată țara: „Ești absolut adorabil!” Teodor are doar 3 ani și are un vis măreț
Ce diferență de vârstă este între Marian Godină, concurentul de la Survivor 2026, și soția lui. Cu câți ani este Georgiana mai tânără de fapt
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”