Cetăţean ucrainean, reţinut pentru contrabandă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poliţiştii de frontieră maramureşeni au confiscat 4.800 pachete cu ţigări de provenienţă ucraineană şi au reţinut un cetăţean ucrainean, care este cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de contrabandă şi trecere frauduloasă a frontierei de stat.

Ieri, 21 ianuarie, în jurul orei 20.00, poliţiştii de frontieră au observat pe raza localităţii Valea Vişeului, judeţul Maramureş, mai multe persoane care se îndreptau de la frontiera de stat spre interiorul ţării, transportând, în spate, colete voluminoase. „Drept urmare, lucrătorii noştri au somat verbal persoanele în cauză, însă acestea au abandonat coletele şi au fugit, moment în care poliţiştii de frontieră au executat un foc avertisment în plan vertical, cu respectarea prevederilor legale.

În urma acţiunii, s-a reuşit reţinerea unui cetăţean ucrainean, S. Serhievici, în vârstă de 22 de ani, iar în imediata apropiere a acestuia un număr de 10 colete cu ţigări de provenienţă ucraineană. Cetăţeanul reţinut, împreună cu baxurile cu ţigări, a fost dus la sediul sectorului în vederea continuării cercetărilor”, arată Radu Lungu, purtătorul de cuvântal ITPF Sighetu Marmaţiei.

În urma inventarierii coletelor, s-a constatat că acestea conţin 4.800 pachete ţigări, în valoare de peste 56.000 lei. Întreaga cantitate de ţigări a ridicată în vederea confiscării, iar poliţiştii fac cercetări  pentru săvârşirii infracţiunilor de contrabandă şi trecere frauduloasă a frontierei de stat. De asemenea, se fac cercetări pentur depistarea tuturor persoanelor implicate şi a documentării întregii activităţi infracţionale.

Mai puteţi citi:

Atenţie şoferi, vizibilitate redusă de ceaţă în Pasul Prislop!

Mai multe pentru tine:
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort