Ce semnifică porţile maramureşene. Motivul pentru care lemnul din care se face poarta este tăiat doar pe lună plină
0Porţile maramureşene sunt unice prin felul în care sunt construite, prin dimensiune şi mai ales pentru felul în care sunt ornate. Acestea însă, în cultura străveche maramureşean, au o semnificaţie mut mai profundă decât strict cea ornamentală.
Folcloristul şi etnologul Pamfil Bilţiu arată în cartea sa ”Studii de etnologie românească” că importanţa porţii maramureşene este dată nu doar de faptul că are un rol practic, ci mai ales de simbolistica ei din vechime. Înafară de faptul că în Maramureşul istoric poarta a devenit chiar un punct de reper pentru sătean, este şi primul lucru pe care îl vede trecătorul şi care poate crea o impresie despre gospodar.
”Ea constituie primul contact vizual între cei din familie şi cei dinafara ei. Dar importanţa porţii din gospodăria ţărănească, rosturile cu care a fost învestită rezidă nu numai în bogăţia sistemului de semne simbolice, ci şi şi în obiceiurile care s-au statornicit în jurul ei, de-a lungul vremii, în tradiţiile lega de ea”, spune etnologul Pamfil Bilţiu în cartea sa.
Lemnul din care se face poarta, tăiat doar pe lună plină
În imaginaţia omului din popor, poarta constituia o veritabilă barieră în calea răului, îndeplinea rolul unei veritabile perdele protectoare, mai arată el. ”Drept argument, avem prescripţiile ritualice legate de construcţia ei. Spre exemplu, stejarul din care se făcea poarta, se alegea şi se tăia doar când era lună plină, deoarece după credinţele populare, o asemenea potrivire era de natură să îndepărteze din jurul gospodăriei nenorocirile”, mai explică el.
Substratul magic al porţii româneşti este evidenţiat de datina împodobirii ei cu ramuri verzi cu ocazia unor săbători de peste an, dar şi înunele momene de viaţă. ”La arminden (nume popular zilei de 1 mai, n.r.), un arbore întreg era înfipt în faţa porţii sau legat de ea”, mai explică el.
Acest rol pe care îl joacă poarta ca protectoare a familiei a generat o serie de acte magice, mai ales în cadrul unor obiceiuri legate de momentele cruciale ale vieţii omului. ”Tocmai de aceea, trecerea perechii de miri prin poartă urmează prescripţiile ritualice importante, care se oficiază şi astăzi. Poarta se împodobeşte cu cetină, busuioc, ramuri de mesteacăn, crengi şi ramuri de brad, atât la pragul de sus cât şi la cel de jos. Ritualul împodobirii porţii diferă de la o zonă, microzonă sau chiar de la o localitate la alta. Astfel, întâlnim struţuri şi cunui vegetale din tot felul de plante, învestite de omul din popor cu virtuţi magice”, mai explic etnologul.
Expresia ”pe poarta mare” are o semnificaţie aparte. Este folosită în cadrul unor ritualuri, iar ”a intra pe poarta mare” vorbeşte despre mândrie.
Împodobitul porţilor la nuntă
În Ţara Lăpuşulu, ritualurile legate de integrarea noii familii presupune ca nimeni să nu treacă prin poarta împodobită ritualic, care are ocunună vegetală amplasată la pragul de sus, sub care este aşezat un blid de lut, peste care atârnă un ştergar brodat. Alaiul de nuntă poate trece prin poartă doar după ce stegarul oficiază spargerea ritualică a blidului, ritual ce are legătură cu magia cioburilor aducătoare de noroc, mai arată etnologul.
”Prin acest rit, poarta capătă virtuţi magice, cununa vegetală este asociată cu principiul feminin, care prin forma ei rotundă semnifică cercul magic, protector, fecunditatea. Vasul de lut este asociat cu pământul şi focul. Poarta capătă valenţe magice şi prin contactul cu steagul ritual de nuntă, care are o încărcătură aparte datorită elementelor lui componente”, mai arată Pamfil Bilţiu.
Ritul furatului porţilor în noaptea de Anul Nou
Un alt ritual legat de porţi se păstrează şi azi în satele din Maramureşul istoric. ”Ritualul e simplu. Feciorii fură în noaptea de Anul Nou sau Bobotează aripile sau uşiţa da la intrare, pe care le ascund pe văi, pe râpe, dosite, pentru a fi greu de găsit. Ritul are loc la ora 12.00 fix, când se trag clopotele şi se oficiază tradiţiile legate de intrarea în noul an. Momentul reprezintă trecerea dintr-un anotimp vechi în unul nou, dintr-un spaţiu profan în unul sacru. E momentul în care se renovează timpul prin diferite alte rituri. Dacă avem asta în vedere, atunci suntem în faţa unui rit al porţilor deschise, e momentul în care poarta trebuie deschisă pentru a se elibera trecerea în noul an, în noul spaţiu purificat, care devine, astfel, unul sacru”, explică etnologul.
Mai puteţi citi: