Ce este Miezul Păresii. De ce se temeau românii de ziua din mijlocul Postului Paștilor
0Miercuri, 10 aprilie 2024, este mijlocul Postului Mare sau „miezu’ păresii”, cum este numit în Maramureș. Este cel mai dur post din an și ține șapte săptămâni, timp în care credincioșii nu mănâncă niciun aliment de proveniență animală. Postul era întâlnit încă din vechime, în mai toate religiile.
Alimentele de post, în trecut, erau mult mai simple și mai naturale față de ce găsim astăzi în magazine sub denumirea de „de post” sau „vegan”.
Însă în mijlocul postului sau la „Miezul Păresii”, existau o serie de vechi credințe pe care oamenii le respectau cu strictețe. Această zi crea o oarecare teamă, pentru că, spuenau oamenii, e o zi în care „nu ești nici încace, nici încolo”.
„La Miezu' Păresii, care pică într-o zi de miercuri, nu lucrau nimic oamenii, că zâce că nu le merge bine, că-i jumătatea postului și nu ești nici încoace, nici încolo. Babele o țâneu, bărbații nu. Ziua aceie o țânem ș-amu. Nu-i slobod să țăsăm, să toarcem, nu coasem”, se arată în volumul „Calendarul Popular” semnat de etnologii Pamfil și Maria Bilțiu, redat de Centrul pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale.
Ziua în care „nu ești nici încoace, nici încolo”
În același volum, etnologii mai redau alte vechi credințe din popor. „La miezu’ păresii, n-au voie femeile să țasă și să coasă. Zâua să numea tâcu. Dacă țăsa (țesea, n.r.) cineva, zâceau: „Tâc înainte, tâc înapoi/ Dă cu c*ru de război”, mai arată autorii, citând o săteancă din Asuaju de Jos.
„Ajunam în ziua de Păresi și ne rugam la Dumnezău”, citează ei o săteancă din Botiza; „Număram ouăle și în loc de unu, zâcem că-i o sută, ca să să înmulțască ouăle în tăt anu”; „Să duceau păresile la beserică: on colac ș-o lumină. Făcem rugă și pomeni pântru morți. Colacu era a cantorilor și a popii”, mai citează ei o maramueșeancă din Săpânța.
Despre post, Maria Bilțiu spune că este regăsit în mai toate religiile și că a dovedit, în timp, efectele, benefice pentru sănătate și longevitate.
„Este o practică întâlnită aproape în toate religiile existente şi s-a manifestat din toate timpurile, având o perioadă mai scurtă sau mai îndelungată. De-a lungul timpului mulţi pustnici, adevărate exemple de longevitate, au practicat postul. Sfântul Antonie cel Mare, care a trăit 105 ani, a respectat un post riguros timp de peste optzeci de ani”, explică ea, apoi detaliază.
Postul, în alte religii
„Egiptenii, babilonienii ţineau post de penitenţă pentru ispăşirea păcatelor. Budiştii, brahmanii îl ţineau ca pe o firească conduită de viaţă. Mahomedanii ţineau «RamadanuI» sau «RamazanuI», ajunau, întreaga zi, aproximativ o lună pe an”, mai arată ea.
Dar și în alte religii se vorbește despre post. „În religia mozaică a Vechiului Testament, postul era reglementat prin Legea lui Moise, cel care a postit patruzeci de zile, pe Muntele Sinai, când a primit de la Dumnezeu Tablele Legii. Acesta este postul curăţirii sau ispăşirii, ţinut în ziua a zecea din luna a şaptea a anului. În vremea Mântuitorului Isus, evreii posteau una sau mai multe zile din lună, fariseii două zile pe săptămână, luni şi joi şi le asociau cu rugăciuni şi fapte de milostenie”, mai arată etnologul Maria Bilț.
Apoi ea vorbește despre post în creștinism.
„Însuşi Iisus Hristos a practicat postul şi l-a ţinut patruzeci de zile, înainte de a-şi începe activitatea de Învăţător al oamenilor. Toţi sfinţii apostoli şi sfinţii părinţi ai bisericii au practicat postul. Cu timpul în creştinism s-a accentuat, mai ales, latura spirituală a postului, considerându-se că adevăratul post nu înseamnă doar renunţarea din hrana omului la anumite mâncăruri şi băutură, ci dominarea, cu spiritul şi cu voinţa, a patimilor lumeşti, respectarea postului fiind o cale spre desăvârşirea sufletului prin progresul în virtute, iar ca act de cult însemnând jertfă de evlavie, căinţă şi supunere către Dumnezeu”, încheie ea.