Bombă cu ceas într-o universitate din România. Aproape o tonă de substanţe chimice expirate, ridicate din laborator

0
Publicat:
Ultima actualizare:

950 de kilograme de substanţe şi preparate chimice periculoase şi toxice, cu termenul de valabilitate expirat, au fost puse sub sigiliu la Centrul Universitar Nord din Baia Mare. Acestea erau folosite de către studenţi la specializări precum Chimie.

Substanţele, dar şi preparatele chimice periculoase şi toxice au fost găsite în urma unei acţiuni a poliţiştilor Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase în colaborare cu specialişti din cadrul Serviciului Criminalistic. Din data de 8 octombrie, când au fost puse substanţele sub sigiliu, studenţii nu mai au făcut cursuri în laborator.

„Au venit poliţiştii şi nu ne-au mai lăsat să intrăm în laborator. Cred că era vorba despre substanţele pe care le foloseam la cursuri. Au pus sigiliu şi au plecat. De atunci nu am mai intrat în laborator”, a spus un student al Centrului Universitar Nord din Baia Mare. 

Potrivit unor surse din interiorul instituţiei de invăţământ universitar, faptul că substanţele care erau folosite în laboratoare erau expirate nu reprezenta o noutate pentru profesori. Mai mult, multe dintre ele şi-au pierdut din proprietăţi, iar la cursurile din laborator profesorul le vorbea studenţilor de o anume reacţie colorată dintre două substanţe, dar în realitate rezulta o altă culoare.

„Acest lucru se întâmplă la toate şcolile care au laboratoare de chimie”

Prorectorul Centrului Universitar Nord din Baia Mare susţine că a început demersurile pentru distrugerea substanţelor expirate care au fost puse sub sigiliu de către poliţişti. 

„Noi, pentru buna desfăşurare a activităţilor didactice, folosim astfel de substanţe la laboratoarele de Chimie. Aceasta este singura lor destinaţie. Într-adevăr, au fost descoperite anumite subtanţe, dar acest lucru se întâmplă la toate şcolile care au laboratoare de chimie. Vom lua toate măsurile şi cu anumite firme acreditate vom distruge acele probe. Nu pot să vă spun de câtă vreme erau expirate. Este un lucru care este destul de firesc. Scopul acestor substanţe era clar didactic, în alt scop nu pot fi folosite. Noi vrem să rezolvăm problema cât mai repede, să nu avem nicio problemă legală. Este o prioritate pentru noi să fim în regulă”, a declarat prof. univ. dr. Petrică Pop-Sitar, prorectorul Centrului Universitar Nord din Baia Mare. 

Potrivit unor surse, printre substanţele expirate s-au aflat şi recipiente cu mercur, iar termenul de valabilitate al acestora era expirat de aproximativ 5 ani. Mai grav este că reacţiile chimice rezultate din substanţele expirate puteau să aibă urmări grave asupra celor care le manevrau. De exemplu, potrivit specialiştilor, acestea puteau provoca arsuri sau o explozie de mici dimensiuni.

Dosar penal în cazul substanţelor expirate 

Poliţiştii au deschis un dosar penal de cercetare pentru infracţiuni de neluarea măsurilor de eliminare totală a substanţelor şi preparatelor periculoase care au devenit deşeuri. 

„La data de 08 octombrie, în urma unei acţiuni organizate de poliţiştii Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase în colaborare cu specialişti din cadrul Serviciului Criminalistic, au fost indisponibilizate aproximativ 950 kg de substanţe şi preparate chimice periculoase sau toxice, cu termenul de valabilitate expirat. Primele verificări au relevat că acestea ar fi fost deţinute cu intenţia de a fi folosite în cadrul activităţilor didactice şi de cercetare, în cadrul unor laboratoare de chimie. În cauză a fost întocmit dosar penal şi se continuă cercetările sub aspectul comiterii infracţiunii de neluarea măsurilor de eliminare totală a substanţelor şi preparatelor periculoase care au devenit deşeuri”, a declarat Florina Meteş, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Maramureş.

Centrul Universitar Nord din Baia Mare face parte din structura Universităţii Tehnice din Cluj-Napoca. 

Citeşte şi

Moartea groaznică a Esterei, fetiţa de 5 ani violată şi ucisă de un văr îndepărtat. Criminalul a atacat-o după ce a văzut-o făcându-şi nevoile într-o hală pustie

Opt copii orfani de tată au nevoie de ajutor ca să treacă iarna. Micuţii locuiesc cu mama lor într-o cămăruţă

Mai multe pentru tine:
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie