Arme care nu pot ucide. Condiţii draconice pentru cei care vor să poarte cu ei o armă neletală

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Deţinerea unei arme, fie ea şi neletală, nu este pentru oricine, Legea prevede foarte clar nişte condiţii pentru cei care vor să îşi procure o astfel de armă de autoapărare, condiţii care trebuie respectate cu stricteţe.

Potrivit informaţiilor furnizate de către Inspectoratul de Poliţie al judeţului Maramureş, pot să deţină arme neletale persoanele care nu au fost condamnate, prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă, la pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau pedeapsa închisorii mai mare de un an, nu sunt inculpate în cauze penale pentru fapte săvârşite cu intenţie, sunt apte din punct de vedere psihologic şi medical, respectiv nu prezintă pericol pentru ordinea publică, siguranţa naţională, viaţa şi integritatea corporală a persoanelor, conform datelor şi informaţiilor existente la organele competente;

Pot să deţină arme neletale şi persoanele cărora nu le-a fost anulat în ultimii 2 ani dreptul de procurare, deţinere sau, după caz, de port şi folosire a armelor letale ori neletale supuse autorizării şi nu au pierdut sau nu le-au fost sustrase în ultimii 5 ani arme letale şi neletale supuse autorizării, din motive imputabile lor, procurate în condiţiile prezentei legi.

În ceea ce priveşte replicile de arme tip airsoft, poliţiştii Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase fac următoarele precizări:

- aceste arme pot fi procurate în România numai de persoanele care au împlinit 18 ani;

- pot fi folosite în spaţii delimitate care nu sunt accesibile publicului sau în spaţii special amenajate sau semnalizate, în astfel de condiţii încât să nu pună în pericol integritatea corporală sau viaţa persoanelor;

- este interzis portul şi folosirea armelor sau dispozitivelor neletale respectiv ale replicilor de arme tip airsoft, în locuri publice;

- această categorie de arme pot fi transportate de la domiciliul, reşedinţa sau, după caz, locul de rezidenţă al deţinătorului la locul unde urmează să se desfăşoare activităţile pentru care sunt destinate, numai dacă acestea sunt ţinute în husă, bagaj ori ambalaj şi nu sunt încărcate cu muniţie;

- posesorii acestor arme au obligaţia să ia toate măsurile necesare pentru păstrarea armelor la domiciliu, reşedinţă sau, după caz, la locul de rezidenţă, astfel încât să nu existe pericol de vătămare corporală accidentală.

Citeste si: Fotografii şi arme preistorice, expuse în week-end la mall

VIDEO Arme americane paraşutate pentru kurzi au căzut în mâinile jihadiştilor din Statul Islamic

Mai multe pentru tine:
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?