Alimentele uşoare care ne aduc un plus de energie după „delirul“ gastronomic de Sărbători

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sucuri proaspete

După ce am trecut de perioada iernii, am depăşit şi sărbătorile încărcate cu alimente grele, maioneze, drob şi ouă umplute, a venit momentul numai bun pentru o detoxifiere a organismului. Nu înseamnă neapărat că o să mâncăm doar frunze, dar cu siguranţă, e momentul potrivit să schimbăm puţin stilul de alimentaţie.

Mai întâi, trebuie să ştim că detoxifierea nu o facem peste noapte, ci e nevoie de ceva timp poate chiar luni în care să avem grijă la alimentele pe care le consumăm. Apoi, pentru că tot a venit primăvara, putem începe să alegem alimentele proaspete, mai multe legume şi fructe. Trebuie, categoric, să începem să reducem alimentele încărcate de grăsimi, carnea grasă etc. Specialiştii spun că fructele favorizează detoxifierea, iar primăvara se recomandă merele, căpşunii, grapefruitul, kiwi sau bananele. Alta este situaţia cu fructele uscate, care nu sunt recomandate în perioada de detoxifiere.

În ce priveşte legumele, anghinarea, ardeiul gras, morcovii, spanacul, roşiile, fac minuni, spun specialiştii. În schimb, nu acelaşi lucru se poate spune despre cartofi, care nu se recomandă în perioada de detoxifiere.

Cerealele, peştele, carnea de pui, curcan sau vânat, uleiurile din seminţe, presat la rece sau de măsline, nucile şi seminţele, sunt, de asemenea, pe lista recomandărilor nutriţioniştilor. „Atenţie, însă, la cerealele care conţin gluten, precum orzul, ovăzul, grâul etc., sau la carnea grasă de porc sau produsele lactate, alimentele prăjite, mezelurile, sau alimentele semipreparate”, arată specialiştii în nutriţie.

Seminţele încolţite aduc un plus de energie la care nu ar trebui să renunţăm în perioada de după sărbători.

De asemenea, sucurile proaspete de fructe sau ceaurile de plante sunt buni aliaţi în curele de detoxifiere, însă apa plată rămâne în topul recomandrilor pentru o hidratare corespunzătoare. Sucurile proaspete din morcovi, mere, sfeclă sau varză fac, de asemenea, minuni pentru orgaism.

Nutriţioniştii spun că este necesar să creştem puţin consumul de fibre pentru a evita constipaţia, specifică, mai ales, persoanelor care consumă multă carne. Reziduurile acestui aliment rămân în colon timp îndelungat, ducând la constipaţie cronică, iar reziduurile din colon se reabsorb şi toxinele care ar trebui în mod normal eliminate, ajung din nou în organism. Fibrele se găsesc în seminţe, nuci etc.

Nici mişcarea nu este lăsată de-o parte. Specialiştii în nutriţie atrag atenţia că mişcarea ajută la reducerea stresului. În lipsa acestei activităţi, circulaţia sângelui se îngreunează şi duce la apariţia unor afecţiuni grave.

Mai multe pentru tine:
Detaliul regal folosit de Meghan pentru cea mai recentă felicitare de Crăciun. Cu cine a dorit să semene micuța Lilibet
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie