Acident grav azi, în Maramureş. Un bărbat şi-a pierdut viaţa după ce a intrat cu tirul într-un imobil în construcţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pompierii au avut nevoie de trei ore să scoată trupul şoferului din maşină   Foto: Captură video

Azi dimineaţă, în jurul orei 08:50, pe raza localităţii Hărniceşti, comuna Deseşti, s-a produs un accident de circulaţie în urma căruia un bărbat şi-a pierdut viaţa. Pompierii au avut nevoie de mai bine de trei ore să scoată trupul neînsufleţit dintre resturile tirului.

Bărbatul care conducea un tir pe DN18 dinspre Baia Mare spre Sighetu Marmaţiei, pe un sector de drum în aliniament a pierdut controlul direcţiei de mers, a părăsit partea carosabilă şi a intrat in coliziune cu zidul unui imobil aflat în construcţie. În urma impactului, şoferul, în vârstă de 47 de ani, domiciliat în judeţul Dâmboviţa, a decedat, arată IPJ Maramureş

La locul intervenţiei s-au deplasat pompierii sigheteni cu un echipaj de prim ajutor al S.M.U.R.D. şi două autospeciale, iar  în sprijinul lor au venit şi pompierii Detaşamentului ” Căpitan Marchiş Adrian” Baia Mare, care au intervenit cu autospeciala de descarcerare grea. 

Cei 13 subofiţeri şi 3 ofiţeri au lucrat mai bine de trei ore până au reuşit să extragă trupul neînsufleţit al şoferului în vârstă de 48 de ani, care era prins între cabina autocamionului şi zidurile construcţiei în care autocamionul intrase.

Pe timpul cercetărilor la faţa locului circulaţia rutieră s-a desfăşurat pe un singur sens de mers.

Mai puteţi citi:

Mărturisirile unui fost dependent de heroină: „Aveam datorii la toţi prietenii, dar tot ce conta era să fac rost de următoarea doză“

Mai multe pentru tine:
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Ultimele cuvinte ale Roxanei Moise către antrenoarea sa, înainte de a pierde lupta cu cancerul: „Eu o să mă fac bine. O să vedeți”
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Cine o "sapă" zilnic pe Prinţesa Kate? E o înaltă trădare! Şi nu, nu e vorba de Meghan Markle
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Ce s-a descoperit după autopsia medicului Ștefaniei Szabo. Nu a murit din cauza unui infarct sau AVC
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Marina Voica, grav afectată de criza apei din Prahova: „La 89 de ani, mă spăl la lighean. Nespălată tot nu rămân!” Orașul Breaza e paralizat: „Au externat bolnavii!”