Tânăr aproape în comă alcoolică, interceptat de poliţişti în trafic. Plănuia să îşi bată concubina, dar a fost reţinut

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO arhivă Adevărul

Un tânăr de 31 de ani este cercetat pentru conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului şi ameninţare. S-a urcat beat la volan şi intenţiona să ajungă la Bacău ca sa-i aplice o ”corecţie” partenerei sale de viaţă.

Pe 8 septembrie, secţia 2 Poliţie Bacău a fost sesizată despre faptul că un bărbat de 31 de ani se deplasează din comuna Filipeni către municipiul Bacău, la volanul unui autoturism, sub influenţa alcoolului şi a ameninţat că o va agresa pe concubina sa care se afla în Bacău.

”Poliţiştii au oprit în trafic autoturismul în cauză, al cărui conducător auto era tânărul de 31 de ani. Întrucât acesta emana halenă alcoolică a fost testat cu aparatul alcooltest rezultând o valoare de 1,07 mg/l alcool pur în aerul expirat şi a fost condus la spital unde i-au fost prelevate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei”, au precizat reprezentanţii IPJ Bacău.

Oamenii legii au deschis un dosar penal pe numele tânărului pentru conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.

Nu are voie să se apropie de concubină

Extinzând cercetările, poliţiştii au aflat că o tânără de 30 ani din Bacău, pe fondul unui conflict cu rudele din comuna Filipeni, a fost ameninţată de concubin cu bătaia. 

”Având în vedere gravitatea faptei şi starea de temere creată victimei, în urma probelor administrate şi a evaluării riscului, a fost emis un ordin de protecţie provizoriu pentru o durată de 5 zile, prin care s-a dispus ca tânărul să păstreze o distanţă minimă de 50 de metri faţă de concubină”, mai spun reprezentanţii IPJ Bacău.

În acest context, tânărul de 31 de ani s-a ales cu dosar penal şi pentru ameninţare. Poliţiştii l-au reţinut pentru 24 de ore, acesta fiind introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al IPJ Bacău.

Vă mai recomandăm să citiţi şi:

Un Golf a spulberat o căruţă în care se aflau două persoane, la Iaşi. „Atenţie la căruţe, pe drumul european”

Momentul înfiorător în care un camion cu buşteni forţează o depăşire pe şosea şi izbeşte o căruţă VIDEO

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi