Se cere suspendarea șefului SIAS în cazul uciderii muncitorilor de la Onești. Decizia ICCJ, desființată la Curtea de Apel Bacău

0
Publicat:

Judecătorii au analizat dosarul ce vizează intervenția polițiștilor în cazul dublei crime de la Onești, privind modul în care au gestionat situația.

Crima de la Onești a oripilat opinia publică

Șeful Şeful Serviciului de Intervenţii şi Acţiuni Speciale (SIAS), comisarul șef Alexandru Scurtu, ar putea deveni inculpat în dosarul uciderii muncitorilor de la Onești, privind modul în care polițiștii au gestionat situația.

În luna iunie 2023, Parchetul Înaltei Curți de Casație și Justiție a clasat dosarul intervenției polițiștilor de la Onești, când doi muncitori care renovau un apartament au fost uciși de Gheorghe Moroșan, fostul proprietar, ca răzbunare pentru că pierduse locuința. Polițiștii erau urmăriţi penal pentru abuz în serviciu, în urma intervenției defectuoase de la Onești.

Avocatul Adrian Cuculis, care a reprezentat familiile celor doi muncitori uciși în procesul penal deschis împotriva lui Gheorghe Moroșan, a precizat că acest caz are parte de o răsturnare de situație.

Clasarea dată de procurorul Iacob de la ICCJ este desfiinţată în totalitate de către Curtea de Apel Bacău şi procurorul de caz este obligat să pună în mişcare acţiunea penală în cazul şefului SIAS, în speţă Alexandru Scurtu. Practic Alexandru Scurtu este inculpat în dosar prin decizia instanţei de judecată cu privire la intervenţia trupelor speciale în cazul uciderii muncitorilor din apartamentul din Oneşti. Plângerea formulată de către noi în cauză a vizat lipsa totală de coerentă în ceea ce priveşte motivarea procurorului Iacob cu privire la intervenţia SIAS în acest caz. Scurtu Alexandru urmează şi trebuie să fie din acest moment şi suspendat din funcţie”, potrivit avocatului Cuculis.

Gheorghe Moroșan a fost condamnat la 37 de ani de închisoare pentru omor calificat. Aurelia Moroșan, soția ui, a fost condamnată la 12 ani de închisoare pentru complicitate la lipsire de libertate şi omor calificat.

I-a ucis pentru că fusese evacuat din apartament

În ziua de 1 martie 2021, doi muncitori în vârstă de 36 şi 52 de ani, care renovau un apartament în Oneşti, au fost ucişi de către fostul proprietar, în vârstă de 68 de ani, supărat că fusese evacuat. Bărbatul i-a sechestrat şi i-a legat pe cei doi în balconul locuinţei, apoi i-a înjunghiat repetat.

Poliţia a deschis focul pentru a intra în apartament, după ce negocierile dintre agresor şi forţele de ordine au eşuat, la capătul a mai bine de şase ore. Agresorul a fost rănit, fiind spitalizat.

Gheorghe Moroşan a fost judecat pentru lipsire de libertate, omor calificat şi tulburarea liniştii publice, în timp ce soţia acestuia, Aurelia Moroşan, pentru complicitate la lipsire de libertate şi omor calificat.

Din cercetările ulterioare a rezultat că agresorul - Gheorghe Moroşan - avea asupra sa un cuţit cu lama de 27 de centimetri, spray paralizant şi 10 coliere autoblocante, cu care apoi şi-a imobilizat victimele. El a început să lovească victimele cu cuţitul, după ce unul dintre muncitori l-a lovit cu piciorul, conform procurorilor.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie