Reabilitare prin muncă pentru deţinuţii de la Penitenciarul Bacău

0
Publicat:
Ultima actualizare:
foto arhivă

Zece femei private de libertate de la Penitenciarul Bacău vor participa sâmbătă la acţiunea "Let's do it, Romania!". De asemenea, opt deţinuţi au participat la Bursa Locurilor de Muncă.

Astfel, persoanele private de libertate vor colecta, între orele 8:00 şi 12:00, deşeuri în zona General Guşe - Arcadie Şeptilici din Bacău.

Acţiunea se desfăşoară în cadrul parteneriatului încheiat atât la nivel local, cât şi naţional, între Penitenciarul de Minori şi Tineri Bacău - Administraţia Naţională a Penitenciarelor şi Asociaţia <<Terra Mater>>, în cadrul campaniei naţionale de curăţenie  „Let`s do it, Romania”, în care sunt implicate majoritatea unităţilor penitenciare din ţară, a declarat Cristina Cîrlan, purtător de cuvânt al Penitenciarului Bacău.

Proiectul “Let's Do It, Romania!” îşi propune să responsabilizeze cetăţenii şi autorităţile, în ceea ce priveşte gestiunea corectă a deşeurilor şi aplicarea legislaţiei de mediu, precum şi curăţarea arealelor naturale de pe teritoriul întregii ţări, într-o singură zi. Această acţiune, la nivelul penitenciarului, urmăreşte implicarea instituţiei în activităţile comunităţii, achiziţionarea unui comportament prosocial şi întărirea spiritului civic, astfel încât persoanele private de libertate care participă în mod voluntar la această activitate să aibă şansa de a se reintegra cu succes în societate.

De asemenea, opt persoane private de libertate de la Penitenciarul de Minori şi Tineri Bacău, clasificate în regim deschis, au participat la Bursa Locurilor de Muncă, organizată de către Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă.

Scopul participării la Bursa Locurilor de Muncă este promovarea în rândul deţinuţilor calificaţi într-o meserie, a ofertelor locurilor de muncă vacante, puse la dispoziţie de către operatorii economici, în vederea creşterii şanselor de angajare a acestora, a mai adăugat Cristina Cîrlan.

Alte articole:

Zid de sutane în faţa judecătorilor pentru „popa-GSM“. Preoţii din Bacău, chemaţi prin SMS să-l susţină: "Fratele nostru trece printr-o grea încercare"

Preotul de la Penitenciarul din Bacău vindea deţinuţilor până şi vinul de împărtăşanie. Bidoane cu băutură erau băgate în închisoare pe sub poale

Mai multe pentru tine:
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort