Primarul Bacăului, Romeo Stavarache, a fost trimis în judecată de DNA Bacău în stare de arest preventiv

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Romeo Stavarache a fost trimis în judecată în stare de arest preventiv FOTO Mircea Merticariu

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Serviciul Teritorial Bacău, au finalizat astăzi dosarul de corupţie prin care au fost trimişi în judecată primarul Romeo Stavarache, Liviu Goian, patronul televiziunii 1TV Bacău dar şi Liviu Cenuşă, verişorul primarului băcăuan şi patron al Ziarului de Bacău. În acelaşi dosar, au fost trimişi în judecată, în libertate, Constantin Apostol şi Costel Căşuneanu.

Primarul Bacăului, Romeo Stavarache, a fost trimis astăzi în judecată de procurorii DNA, pentru cinci cazuri documentate de luare de mită. Banii au fost primiţi prin intermediul lui Liviu Cenuşă, patronul Ziarului de Bacău, a lui Liviu Goian, patronul televiziunii 1TV Bacău dar şi a lui Constantin Apostol, directorul Agenţiei de Dezvoltare Regională Nord Est şi preşedinte al Asociaţiei Top Sport Bacău. În acelaşi dosar, pentru dare de mită, a fost trimis în judecată şi omul de afaceri Costel Căşuneanu. „La începutul anului 2008 a pretins de la administratorul unor societăţi comerciale să îi fie remis un procent de 50% din valoarea decontată de Primăria Bacău, aferentă fiecărui stâlp de iluminat public la care firma administrată de acesta efectua lucrări în baza contractului încheiat cu această instituţie, valoare ce era de 38 de euro/stâlp. În baza acestei solicitări, în perioada martie 2008 – octombrie 2011, inculpatul Stavarache Romeo a primit, suma totală de 810.670 lei“, se arată în comunicatul DNA.

Sechestru pe bunurile lui Romeo Stavarache, pentru recuperarea şpăgilor de 2,39 milioane de lei
 

„În luna ianuarie 2009, inculpatul Stavarache Romeo a pretins de la un alt om de afaceri suma de 150.000 de lei, pentru ca societăţii comerciale administrate de acesta să îi fie atribuit un contract privind executarea de lucrări tehnico-edilitare. Banii au fost primiţi în două tranşe, prin intermediul unei asociaţii sportive (Asociaţia Top Sport Bacău).


În luna aprilie 2009, inculpatul Stavarache Romeo a pretins de la acelaşi om de afaceri, un procent de 10% din valoarea unui contract de antrepriză generală, încheiat între această societate şi Agenţia Naţională pentru Locuinţe Bucureşti, având ca obiect construcţia unui bloc cu 45 de locuinţe în Bacău, lucrare în valoare de 2.688.769,90 euro, inclusiv TVA. În baza acestei solicitări, în perioada aprilie 2008 – septembrie 2011, Stavarache Romeo a primit de la omul de afaceri, suma totală de 1.259.789,03 lei.
 

În luna martie 2010, inculpatul Stavarache Romeo i-a solicitat, administratorului unei societăţi comerciale să încheie contracte de publicitate cu o anumită firmă, pentru ca primăria să îşi execute în mod corespunzător obligaţiile ce decurgeau din contractul de gestiune al serviciului public de salubrizare a municipiului Bacău încheiat cu această societate. În baza acestei solicitări, au fost încheiate două contracte în lunile martie 2010 şi aprilie 2011, în baza cărora omul de afaceri a plătit sumele de 40.000 lei, respectiv 30.000 lei.
În perioada martie – aprilie 2009, împreună cu inculpatul Apostol Constantin, i-a solicitat inculpatului Căşuneanu Costel suma de 100.000 lei cu titlu de sponsorizare a unei asociaţii sportive, în schimbul eliberării unui certificat de urbanism, bani care au fost primiţi în data de 24.04.2009.

În cauză, s-a dispus instituirea măsurii asiguratorii a sechestrului pe următoarele bunuri imobile situate în municipiul Bacău, aflate în proprietatea inculpatului Stavarache Romeo:
- un teren compus din trei loturi, 
- patru corpuri de clădire, până la concurenţa sumei de 2.390.459 lei. 
Dosarul a fost trimis spre judecare la Curtea de Apel Bacău cu propunere de a se menţine măsurile preventive şi asigurătorii dispuse în cauză“, se mai precizează în comunicatul procurorilor DNA.

Mai multe pentru tine:
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Presupusul iubit al Rodicăi Stănoiu dezvăluie, în sfârșit, adevărul despre relația lor. Marius Calotă spune cine moștenește averea de milioane de euro VIDEO
Horoscop 19-25 decembrie. Taurii sunt puși în fața unei decizii, risc de pierderi pentru Săgetători
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța