Prăpăd făcut de inundaţii în două sate din judeţul Bacău. Peste o sută de locuinţe sunt afectate după viitură FOTO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Inundaţiile au făcut ravagii în două sate din bacău

În satul Ciugheş, comuna Palanca, la o prima evaluare sunt 90 de gospodării afectate de viituri. Echipajele de pompieri intervin atât aici, cât şi la Brusturoasa.

34 de pompieri militari cu două autospeciale cu apă şi spumă, trei autospeciale de primă intervenţie şi comandă, două microbuze, două autoturisme pentru muncă operativă, opt motopompe transportabile şi o motopompă remorcabilă intervin pentru înlăturarea efectelor produse de inundaţii în comunele Palanca şi Brusturoasa.

În urma manifestării fenomenelor meteorologice periculoase în satul Ciugheş, din comuna Palanca au fost afectate circa 90 de gospodării, trei autoturisme şi două podeţe.

De menţionat este faptul că au fost salvate două persoane, o femeie, în vârstă de 62 de ani şi un bărbat în vârstă de 88 de ani, dar şi două animale.

În satul Higanesti din comuna Brusturoasa au fost afectate 12 curţi, iar în satul Brusturoasa trei gospodării.

Vă mai recomandăm:

Prefectura Bacău spune despre concursul de off road în care a murit pilotul Adrian Cernea că avea toate avizele necesare

Primele imagini de la accidentul în care a murit un pilot campion naţional. Maşina sa a căzut în apele Oituzului FOTO VIDEO

Mai multe pentru tine:
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Horoscop 12 martie. Taurii au norocul de partea lor, Scorpionii încasează bani
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”