Pasajul subteran, verificat de instituţiile europene

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pasajul subteran din Bacău va fi verificat de instituţiile europene

 Neregulile de la Pasajul subteran „Ştefan Guşe-Oituz" din Bacău, legate de fondurile europene date fără licitaţie dar şi de nerespectarea proiectului tehnic, vor fi verificate de instituţiile europene de control.

Atribuirea unor contracte fără licitaţii, din fonduri europene, facturarea dublă a unor lucrări dar şi fisurile constatate de Inspectoratul de Stat în Construcţii (ISC) Bucureşti vor fi verificate de instituţiile de control din Uniunea Europeană.

Totodată, potrivit constatărilor specialiştilor în construcţii, la pasajul subteran din Bacău nu a fost respectat proiectul tehnic, iar materialele folosite nu sunt de cea mai bună calitate. „Neregulile de la pasaj vor fi verificate, în curând, de instituţii europene. Acestea vor oferi un punct de vedere obiectiv asupra acestei lucrări", a spus prefectul Constantin Scripăţ. La sfârşitul lunii decembrie, ISC Bucureşti a constatat că pasajul prezintă fisuri mari, care conduc la ideea că nu a fost respectat proiectul tehnic. Responsabilitatea pentru recepţia lucrării, dar şi pentru alte nereguli legate de atribuirea fondurilor europene, fără licitaţie, revine Primăriei Bacău.

Liberalul Stavarache ne ameninţă cu Băsescu

Finanţare dublă pentru străzile şi sensul giratoriu de pe Oituz?

În luna august 2011, Primăria Bacău a organizat o licitaţie pentru realizarea infrastructurii rutiere pe străzile Oituz şi Ştefan Guşe. Proiectul municipalităţi, finanţat cu peste 4,4 milioane de lei din bugetul local, includea asfaltarea pe străzile Oituz şi Ştefan Guşă, a rampelor de acces şi a parapetului pietonal. În acelaşi proiect, acum aflat în litigiu, erau prevăzute bretele dar şi infrastructura reţelelor de pe Oituz. O parte din lucrări au fost însă realizate din finanţarea europeană, lucru uşor observabil, confirmat şi de Grigore Ioanid, liderul consorţiului Procom, care a realizat pasajul. „În proiectul iniţial nu a fost inclus şi asfaltul de la Ştefan Guşe", a spus Grigore Ioanid, în luna decembrie.

Pasaj blocat în procese şi contestaţii la Bacău

Mai multe pentru tine:
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”