O profesoară din Bacău a câştigat pentru a doua oară consecutiv festivalul literar „Porni luceafărul”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Iuliana Clima-Caraghin

Iuliana Clima-Caraghin, profesoară de Limba şi Literatura Română de la Colegiul „Henri Coandă” din Bacău, este câştigătoarea festivalului de literatură „Porni luceafărul” organizat la Ipoteşti.

"Sunt foarte fericită că am câştigat acest premiu şi îl dedic tuturor persoanelor dragi din viaţa mea”, a declarat Iuliana Clima-Caraghin. 

Profesoara a obţinut anterior numeroase premii şi distincţii la concursuri naţionale şi internaţionale de profil literar, precum: „Avangarda XXI” (Bacău), „Marin Preda” la Siliştea-Gumeşti/ Alexandria, „Porni luceafărul” la Ipoteşti, concursul internaţional de la Sebeş – „Dor de Eminescu”, Concursul Revistei şi Editurii „Amurg sentimental” de la Bucureşti. În domeniul critic şi eseistic, Iuliana Clima-Caraghin a publicat numeroase articole în revistele literare şi este autoare a patru volume – „Despre mituri şi zei”, „Despre iubire, moarte şi alte mituri”, „Noapte şi gând – eseuri critice”, „Publicitatea «vampirică»”. 

Publicist, redactor de revistă, autor de cărţi, cu o carieră didactică de peste 10 ani, profesoara băcăuană şi-a descoperit pasiunea pentru lectură în clasele primare. Ea este absolventă ca şefă de promoţie a Facultăţii de Litere „Vasile Alecsandri” din Bacău, cu master postuniversitar în Ştiinţe ale comunicării şi ale limbajului. 

„La Colegiul „Henri Coandă” din Bacău, fostul liceu de aviaţie, sunt profesor încă din anul în care omenirea se pregătea pentru un nou mileniu, adică anul 2000”, precizează Iuliana Caraghin. 

Cu elevii pe care i-a coordonat de-a lungul carierei a obţinut peste 150 de premii la concursuri internaţionale şi naţionale de profil şi i-a însoţit personal în deplasările din ţară sau străinătate: Tolmin (Slovenia), Liverpool (Anglia), Arklow (Irlanda), Reykjavik (Islanda), Toledo (Spania), Isparta (Turcia). 

„Sacrificiu, libertate, iubire, moarte, predestinare, zădărnicie, condiţie tragică etc. – idei fundamentale, teme de circulaţie universală, pe care autoarea le trece în revistă, cu erudiţie şi graţie feminină. Felicit autoarea pentru a curajul de „a intra în război” cu mitologia! De fapt a face critică şi eseistică înseamnă a intra în „război” cu cititorii care nu s-au născut încă, cu predecesorii, cu scriitorii viitorului, care cred în nevoia eternă a omului de a mitiza. Nu cred totuşi că Iuliana Clima va abandona poezia. Există  în cărţile propuse de autoare şi o poezie a mitului, foarte interesantă”, a remarcat criticul şi profesorul băcăuan Petre Isachi. 

În acelaşi context, poetul băcăuan Nicolae Mihai afirmă: „În arealul cultural băcăuan, Iuliana Clima-Caraghin este cunoscută, în primul rând, ca poetă, dar practică şi un eseism de calitate în direcţia unor teme majore despre mituri şi zei, despre iubire, moarte etc. Cărţile doamnei Iuliana Clima-Caraghin merită a fi lecturate pentru semnificaţia şi valoarea lor ştiinţifică-documentară, dar şi pentru faptul că aduc o modestă contribuţie la înfăţişarea dramaticei înfruntări dintre adevăr şi puternicile forţe ale obscurantismului religios retrograd.”

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cel mai emoționant moment din semifinalele Vocea României 2025. Tânăra care i-a făcut să plângă pe Horia Brenciu și Theo Rose: „Ești un test pentru noi”
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
A plecat din Kenya în căutarea unui trai mai bun în România, însă salariul l-a dezamăgit. Iată în ce țară vrea acum să se mute acum