Marţi 13, Ziua Informării Preventive

0
Publicat:
Ultima actualizare:
foto arhivă

Marţi, 13 august, începând cu ora 10.00, sediul Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Maior Constantin Ene” al judeţului Bacău îşi va deschide porţile pentru băcăuanii care doresc să se familiarizeze cu specificul profesiei de pompier, să vadă tehnica de intervenţie cu care echipajele participă la misiunile de salvare şi exerciţii demonstrative de stingere a unui incendiu şi de salvare a unei persoane de la înălţime.

Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă s-a raliat iniţiativei derulată la nivel european, astfel că, în fiecare zi de marţi 13, organizează în Municipiul Bucureşti şi în judeţele ţării “Ziua Informării Preventive”.

Ziua „Porţilor Deschise” va cuprinde activităţi de educare şi instruire a tinerilor, în scopul prevenirii şi stingerii incendiilor, a înlăturării efectelor produse de acestea, precum şi de alte calamităţi naturale, cunoaşterea modului de apelare 112, cunoaşterea şi exersarea modului de comportare în cazul producerii unor situaţii de urgenţă: incendiu, cutremur, inundaţie, elemente de muniţii neexplodate din timpul conflictelor militare, a declarat Alexandru Balica, purtător de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Maior Constantin Ene” al judeţului Bacău.

Se vor organiza şi desfăşura acţiuni de informare preventivă, în vederea diseminării informaţiilor preventive la cât mai multe persoane (adulţi, tineri, copii) şi exerciţii demonstrative pentru membrii comunităţilor locale. În municipiile Bacău, Oneşti şi Moineşti, reprezentanţi ai E-ON România şi personal din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Mr. Constantin Ene” al Judeţului Bacău vor distribui materiale de informare al cărui logo este „Preveniţi ghinionul! – marţi 13 august 2013”.

Totodată, la Ziua „Porţilor Deschise” copiii vor avea ocazia să se întâlnească cu reprezentanţii E-ON România, care vor prezenta celor mici echipamentele şi tehnica cu care intervin pe teren pentru verificarea şi remedierea avariilor la reţelele de gaz şi curent electric.

În Centrul de agrement Valea Budului, se vor derula acţiuni educativ preventive, în vederea conştientizării tinerilor privind cunoaşterea diferitelor tipuri de riscuri specifice, a măsurilor de prevenire a acestora, precum şi a comportamentului adoptat în cazul producerii lor.

Alte articole:

Program prelungit la Serviciul Paşapoarte Bacău în această lună

A fost inaugurat noul sediu al Servicului Paşapoarte din Oneşti

Mai multe pentru tine:
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume