Liceul Agricol Hemeiuş, unde a dat Bacalaureatul Dumitru Sechelariu, se desfiinţează. Ultimii elevi se vor transfera în Bacău

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Liceul Agricol Hemeiuş se desfiinţează FOTO Mircea Merticariu

Performanţele scăzute ale elevilor din ultimii ani, absenteismul şi abandonul şcolar, au determinat autorităţile locale şi reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean să închidă Grupul Şcolar Agricol Hemeiuş. Clădirile care aparţin acum liceului vor fi folosite în scopuri economice, pentru obţinerea de venituri. Ultimii 30 de elevi vor decide, în funcţie de apetitul pentru şcoală, la ce liceu se vor transfera în Bacău.

Liceul din Hemeiuş, care a dat atâţia ingineri, tehnicieni sau mecanici înainte de 1989, unii dintre ei ajungând chiar în funcţii de conducere în instituţiile statului, îşi închide porţile. În acest an şcolar, mai sunt înscrişi la cursuri, 60 de elevi, din care 30 fac seralul. Tot la Hemeiuş a terminat cursurile de liceu şi a dat Bacalaureatul şi fostul primar al Bacăului, Dumitru Sechelariu. În ultmii trei ani, tot mai puţini elevi din comună au ales să se înscrie în clasa a 9-a şi niciunul dintre absolvenţi nu a reuşit să treacă Bacalaureatul. Lipsa de performanţă a elevilor şi cadrelor didactice de aici şi  costurile foarte mari cu întreţinerea imobilelor au impus decizia finală. „A fost un management defectuos. Trebuiau atrase cadre didactice cu pregătire dar şi elevi. În acest an şcolar niciun copil nu s-a mai înscris la acest liceu . Decizia închiderii s-a luat în urma discuţiilor cu reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Bacău, după o analiză a situaţiei şi costurilor“, a declarat viceprimarul Ioan Gălăţeanu.

Evoluţia liceului agricol din ultimii ani a fost previzibilă chiar şi pentru conducerea şcolii. Lipsa dotărilor, schimbarea obţiunilor elevilor de astăzi spre învăţământul teoretic, depopularea satelor şi chiar poziţionarea liceului au condus la desfiinţare. „Având în vedere poziţia, între Buhuşi şi Bacău, chiar şi copii din localitate nu s-au mai înscris la noi. În plus, baza materială nu a mai fost îmbunătăţită dinainte de Revoluţie“, afirmă directorul adjunct Mihai Laslău. Edilii din Hemeiuş caută acum să găsească utilitate clădirilor, care vor rămâne goale din vară. Cantina, în care s-au investit mulţi bani, caminul şi chiar clădirea liceului ar putea avea aproape orice destinaţie. „Au fost purtate discuţii cu reprezentanţii Poliţiei şi Jandarmeriei, care ar putea prelua spre folosinţă o parte dintre imobile. În sălile de clasă s-ar mai putea face cursuri de perfecţionare sau pentru învăţământul profesional. Totodată, dacă se va mai extinde Hit Park, ar putea fi folosite şi căminul sau cantina“, a mai afirmat viceprimarul Ioan Gălăţeanu. 

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!