Gest de omenie al unui preot din Bacău: a înmormântat creştineşte, pe banii lui, cinci cadavre părăsite la morgă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Preotul surzilor din Bacău, Gabriel Radu-Ichim, a îngropat morţii îngheţaţi în rafturile de la morgă

Preotul Gabriel Ichim a înmormântat, joi, creştineşte cinci cadavre, rămase în rafturile de la Morga Spitalului Judeţean de Urgenţă din Bacău din anii 2014 şi 2015. Trupurile îngheţate au fost învelite în capitonaj de mătase şi închise în sicrie. Înmormântarea s-a făcut în cimitirul Măgura 2, de pe lângă Biserica Sfântul Ioan Evanghelistul. În urmă cu un an, acelaşi preot a suportat cheltuiala la înmormântarea altor zece trupuri.

Preotul paroh băcăuan Gabriel Ichim, care slujeşte pentru surzi la Biserica cu hramul „Acoperământul Maicii Domnului“, a îngropat astăzi, la Măgura, cinci trupuri, care stăteau îngheţate în rafturile de morga Spitalului Judeţean de Urgenţă din Bacău de mai bine de un an. Tot el s-a ocupat de acte, a luat legătura cu o parte din membrii familiilor morţilor. Din lipsa banilor sau din dezinteres, deţinătorii celor morţi au preferat să lase trupurile la spital, fără se le mai pese de cele creştineşti. „Eu o văd ca pe o obligaţie morală, să fie înmormântaţi. Nu contează dacă au fost buni sau răi, beţivi sau mai puţin pătimaşi. În afara celor cinci, la morgă mai sunt încă trei trupuri, pentru care trebuie să fac demersuri la primărie, procuratură şi medicină legală, pentru a le putea scoate“, ne-a spus preotul Gabriel Ichim.

Cine sunt cele cinci persoane îngropate astăzi, pe dealul de la Măgura


Pentru o parte dintre cadavre, autorităţile nu au aflat nici măcar data naşterii. Preotul băcăuan a încercat să obţină cât mai multe date despre cei morţi. În sicriele care au coborât în mormânt astăzi se aflau: Crinel Tănasă, din Bacău, născut pe 25 iunie 1966, decedat pe 25 noiembrie 2015, Dorel Berza, căruia nu i se cunoaşte data naşterii, decedat pe 15 decembrie 2015, Jănică Gogoloş, din Săcele, Constanţa, căruia nu i se cunoaşte data naşterii, mort pe 27 octombrie 204, Constantin Olaru, din Mărăşeşti, Vrancea, cu data naşterii necunoscută, decedat pe 22 mai 2015 şi Ilie Ciobotaru, cu data naşterii necunoscută, mort pe 9 mai 2015.  „Legea nu obligă pe nimeni să-şi înmormânteze ruda. Poate sunt unii care nu au posibilităţi, o parte din cei care rămân la morgă sunt persoane fără un acoperiş deasupra capului, care au murit în condiţii suspecte“, a mai spus preotul băcăuan.


În această dimineaţă, cinci sicrie au fost duse la Prosectura Spitalului de Urgenţă din Bacău. Trupurile goale, îngheţate, au fost scoase din rafturi, îmbrăcate în capitonajul de mătase şi băgate în sicrie. Preotul Ichim a suportat toate cheltuielile, cu excepţia transportului sicrielor, care a fost asigurat de Serviciul de Medicină Legală din Bacău. „Sicrierele nu au fost descoperite, astăzi a fost destul de cald şi trupurile au început să se dezgheţe şi să miroase. Groparii chiar au spus că li se întoarce stomacul“, a mai spus preotul băcăuan. Slujba de înmormântare a început la ora 10, iar în jurul orei 11.30, cele cinci trupuri au fost coborâte în pământ.


Zece morţi îngropaţi în 2015, cu praznice de pomenire


Anul trecut, tot în primăvară, preotul Gabriel Ichim a mai îngropat zece morţi, uitaţi la morgă. Trei au ajuns la Cimitirul Sărata, şase la Parohia Holt şi unul în Şerbăneşti. Înmormântările au respectat şi atunci întreg ritualul creştin.  Preotul Gabriel Radu-Ichim a cumpărat sicrie, cruci, capitonaje, voal, lumânări, a tocmit gropari şi maşini care se ocupă de funeralii, a obţinut locurile de veci. Apoi, le-a făcut praznice. Prima înmormântare a fost pe 5 martie, la Cimitirul Sărata iar a doua, pe 6 martie, la Holt. Ultima, în care a înmormântat un singur cadavru, la Şerbăneşti, pe 24 martie. În doar două zile preotul a îngropat 9 morţi.
Sâmbătă, 25 aprilie 2015, preotul Gabriel Radu –Ichim le-a făcut praznicul de 40 de zile. Primul şi al doilea „lot“ au fost cele mai consistente, pentru golirea frigiderelor de la morgă.  „Doar îmbrăcăminte nu a trebuit să le iau. Ei sunt îngheţaţi, nu ai cum să-i îmbraci. Vreau să mulţumesc tuturor care s-au implicat, cei de la morgă şi Medicină Legală s-au mişcat foarte repede, iar la transportul unuia dintre morţi m-au ajutat cu o maşină“, ne-a declarat atunci preotul surzilor.


Lecţia de omenie dată de preotul surzilor din Bacău: a îngropat creştineşte toţi morţii abandonaţi la morgă, pe cheltuiala lui

Mai multe pentru tine:
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”