FOTO Pompierii au câştigat lupta cu focul ce a cuprins pădurile din comunele băcăuane Agăş şi Asău

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pompierii de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă "Maior Constantin Ene" al judeţului Bacău au reuşit să stingă cele două incendii, ce au afectat 70 de hectare de pădure în comunele băcăuane Agăş şi Asău.

Marţi, 14 mai 2013, au continuat acţiunile de stingere a incendiului produs pe 7 mai la fondul forestier privat, în comuna Agăş, punctul Târsogul Mare. La locul evenimentului s-au deplasat doi ofiţeri şi 20 subofiţeri, cu 3 autospeciale de primă intervenţie şi comandă, a declarat lt. Andrei-Constantin Grecu, purtător de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Maior Constantin Ene” al judeţului Bacău.

.

Misiunea de lichidare a incendiului ce a afectat o suprafaţă de aproximativ 47 hectare de litieră, cioate şi doborâturi a fost foarte dificilă din cauza terenului greu accesibil, echipajele de intervenţie fiind nevoite să parcurgă pe jos o distanţă de aproximativ patru km. Mai mult de atât, în zona în care s-a manifestat incendiul se înregistrează frecvente intensificări ale vântului şi nu există surse de apă.

Totodată, intervenţia a fost îngreunată şi din cauza existenţei elementelor de muniţie rămase neexplodate, din timpul conflictelor militare. Pentru asanarea teritoriului de muniţie rămasă neexplodată, la locul incendiului s-a deplasat echipa pirotehnică din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Maior Constantin Ene” al judeţului Bacău. La locul intervenţiei au fost descoperite 24 cartuşe cal. 7,92 mm şi 5 tuburi cartuşe cal. 7,92 mm.

Acţiunile de lichidare a incendiului s-au desfăşurat în cooperare cu 48 lucrători silvici din cadrul Ocolului Silvic Comăneşti şi 10 voluntari din cadrul Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă al comunei Agăş. La ora 18.30, incendiul a fost lichidat.

Şi incendiul din comuna Asău a fost stins

Marţi, 14 mai, au continuat în paralel şi acţiunile de stingere a incendiului produs pe 10 mai la fondul forestier privat din comuna Asău, sat Straja. La locul evenimentului s-au deplasat doi ofiţeri şi 47 subofiţeri, cu 3 autospeciale de primă intervenţie şi comandă şi un autocamion de intervenţie.

Acţiunile de lichidare a incendiului s-au desfăşurat în cooperare cu lucrători din cadrul Ocolului Silvic Comăneşti şi Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Asău.

S-a acţionat pentru localizarea şi lichidarea incendiului cu ajutorul vermorelelor şi prin realizarea unei fâşii de protecţie perimetrală a zonei incendiate. Intervenţia a fost îngreunată din cauza terenului greu accesibil şi a lipsei surselor de apă din zonă, a adăugat Andrei Grecu.

La ora 18.30, incendiul a fost lichidat. Au ars aproximativ 23 ha de plantaţie mixtă (foioase şi conifere).

Alte articole:

FOTO Un nou incendiu puternic a izbucnit în pădurea din comuna Asău. Pompierii au localizat focul în Agăş. Localnicii sunt chemaţi să vină în ajutor

Pompierii continuă să se lupte cu focul ce a cuprins pădurea din comuna Agăş

Mai multe pentru tine:
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Sărbători fără fiul și fiica ei, stabiliți în Franța și în Dubai. Cum își alină Marina Almășan dorul: „Beau cafeaua dintr-o cană cu chipul lor”. Ce meserii au Victoraș și Marinuș?
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
De câți bani ai nevoie ca să trăiești decent în Spania. O româncă a spus cât a cheltuit în noiembrie: „O viață fără lipsuri”
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune