FOTO Campanie de donare de sânge a Şcolii Naţionale de Pregătire a Agenţilor de Penitenciare din Târgu Ocna

0
Publicat:
Ultima actualizare:

135 de elevi şi angajaţi ai Şcolii Naţionale de Pregătire a Agenţilor de Penitenciare Tîrgu Ocna au acceptat astăzi să doneze sânge, în cadrul campanei „Salvarea unei vieţi depinde de tine!“. Campania va continua şi în luna aprilie, cu sprijinul Centrului de Transfuzii de Sânge din Bacău.

„Salvarea unei vieţi depinde de tine!“ este sloganul campaniei umanitare de donare de sânge la care participă elevii şi salariaţii Şcolii Naţionale de Pregătire a Agenţilor de Penitenciare Tîrgu Ocna. „Derularea unui astfel de proiect vine in sprijinul semenilor noştri aflaţi în suferinţă, drept pentru care ne-am propus să sensibilizăm personalul propriu şi elevii şcolii cu privire la actul umanitar al donării de sânge şi să îi facem să conştientizeze reacţia proactivă faţă de consecinţele lipsei de sânge la nivelul instituţiilor medicale. În România, sub 2% din populaţie donează sânge, în timp ce la nivelul Uniunii Europene, acest procent este de aproximativ 5%“, a precizat Mihaela Brăila, purtătorul de cuvânt al Şcolii Naţionale de Pregătire a Agenţilor de Penitenciare din Tîrgu Ocna. Deşi numărul unităţilor de sânge donate a crescut  în ultimii ani, doar  două treimi din totalul cererilor de transfuzii de sânge de spitalele din Romania au putut fi acoperite. Iniţiativa şcolii din Târgu Ocna se doreşte a fi atât un semnal de alarmă, cât şi un eveniment cu un puternic caracter de responsabilizare socială
Donatorii  de sânge de la Târgu Ocna vor putea efectua în perioada următoare, gratuit,  un set de analize medicale. Totodată, ei vor beneficia de o zi liberă şi de bonuri valorice.

Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!