Copiii de la sate, ajutaţi să se adapteze la oraş

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Elevii de la ţară învaţă cum să se descurce la oraş

Fundaţia de Sprijin Comunitar (FSC) Bacău, care adună fonduri pentru a-i aduce la şcoală în municipiu pe copiii săraci de la ţară, îi va învăţa pe cei mici şi cum să se ferească de capcanele oraşului. 

„Noi contactăm persoane dispuse să-i susţină financiar pentru a-şi continua studiile. Fiecare copil primeşte o bursă de 200 de lei pe lună. Până acum am reuşit să aducem în oraş 25 de elevi“, a declarat Gabriela Achihăi, preşedinta FSC.

Viaţa la oraş, stresantă pentru copiii de la ţară

Voluntarii de la FSC au constat însă că mulţi dintre micuţii veniţi să-şi continuie studiile la Bacău n-au putut să se adapteze la viaţa de oraş.

Pentru a îndrepta această situaţie, FSC îi va instrui pe copii cum să evite tentaţiile de la oraş şi cum să se ferească de viaţa tumultoasă din mediul urban. „În această lună am demarat un program de educare a copiilor de la ţară prin care li se explică ce înseamnă să locuiască în oraş. Foarte mulţi îşi doresc să înveţe în municipiu, dar când ajung aici nu se pot adapta“, a spus Gabriela Achihăi.

Viorica Negru, este elevă în clasa a XII-a la  liceul “Letea“ din Bacău. Tânăra beneficiază deja de bursa pusă la dispoziţie de FSC din clasa a IX-a, când a plecat din satul Pârjol. „Când vii de la ţară, copiii râd de tine. Nu este foarte uşor să te adaptezi. Dacă nu eşti pus în temă cu ce te aşteaptă aici, în primele luni vei fi marcat de schimbare“, ne-a spus Viorica Negru.

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Când a murit, de fapt, Jeffrey Epstein. Cauza morții magnatului pedofil n-ar fi fost sinucidere. Dezvăluiri care răstoarnă ancheta în SUA
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online