Continuă săpăturile la Târgu Ocna pentru recuperarea osemintelor deţinuţilor politici înhumaţi în fosta închisoare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mormânt comun descoperit la Tg. Ocna cu rămăşiţele pământeşti a doi deţinuţi politici FOTO: AFDPR

Secţia Militară din cadrul Parchetului General are deschis deja un dosar penal. În trecut au fost descoperite zeci de morminte considerate că au aparţinut deţinuţilor politici.

De luni, 16 mai,  la Târgu Ocna, în judeţul Bacău, are lor o nouă campanie de cercetări arheologice, acţiune al cărei obiectiv a fost căutarea, descoperirea şi recuperarea rămăşiţelor pământeşti ale deţinuţilor politic decedaţi în penitenciarul din localitate.

Acţiunea este derulată de Asociaţia Foştilor Deţinuţi Politici şi Victime ale Dictaturii din România (AFDPR) împreună cu Fundaţia Doina Cornea şi Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei din Cluj (MNIT).

Este cea de-a şaptea campanie de investigaţii arheologice la Târgu Ocna pentru recuperarea şi identificarea rămăşiţelor pământeşti ale deţinuţilor politici decedaţi în penitenciarul din localitate.

„Cercetările vor începe în ziua de 16 mai 2022 şi se vor desfăşura în zona cimitirului parohial aflat lângă biserica ortodoxă cu hramul Sfinţii Împăraţi, situată lângă penitenciar. Acestea vor fi efectuate de un colectiv de arheologi, specializat în astfel de intervenţii, condus de d-nul Gheorghe Petrov de la Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei din Cluj. Cazul deţinuţilor politici morţi în acest penitenciar şi a locurilor unde au fost înhumaţi, face obiectul unui dosar de cercetare penală aflat în lucru la Secţia Militară din cadrul Parchetului General. Acţiunea se desfăşoară cu acordul Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, fiind sprijinită de Primăria oraşului Târgu Ocna şi Parohia Sfinţii Împăraţi. Finanţarea activităţilor este asigurată din donaţii particulare prin intermediul Fundaţiei Doina Cornea”, potrivit Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici şi Victime ale Dictaturii din România

Urmaşi ai victimelor decedate în penitenciarul din Târgu Ocna, care nu au fost încă identificaţi şi contactaţi, sunt sfătuiţi să-l contactaeze pe responsabilul acţiunii, Gheorghe Petrov (tel. 0744516108), în vederea îndeplinirii formalităţilor necesare pentru raportarea acestora către autorităţile care au în sarcină stabilirea identităţii osemintelor recuperate.

Vă mai recomandăm

Groapa comună unde zac osemintele deţinuţilor ucişi în lagărul de la Salcia, transformată în cimitir

Victimele comunismului, morţii nimănui. Groapa comună unde zac osemintele celor ucişi în lagărul de la Salcia

Mai multe pentru tine:
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani