Încep săpăturile în lagărul de la Periprava, cu finanţare asigurată din donaţii particulare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cimitirul din Periprava
Cimitirul din Periprava

Asociaţia Foştilor Deţinuţi Politici din România (AFDPR) în parteneriat cu Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei (MNIT) şi Fundaţia „Doina Cornea“ din Cluj, organizează în colaborare cu Secţia Parchetelor Militare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a opta campanie de investigaţii arheologice în Cimitirul lipovenesc din satul Periprava.

Acţiunea are ca principal obiectiv continuarea căutărilor pentru recuperarea şi identificarea rămăşiţelor pământeşti ale deţinuţilor politici decedaţi în fosta colonie penitenciară.

Cercetările încep la 5 iulie 2021 şi vor fi efectuate de un colectiv de arheologi condus de Gheorghe Petrov (Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei Cluj), alături de care se află Paul Scrobotă (Muzeul de Istorie şi Ştiinţele Naturii Aiud), Horaţiu Groza (Muzeul de Istorie Turda), Gabriel Rustoiu (Muzeul Naţional al Unirii Alba Iulia) şi Marius Oprea (Centrul de Investigare a Crimelor Comunismului din România). 

Finanţarea activităţilor este asigurată din donaţii particulare, prin intermediul Fundaţiei „Doina Cornea“ din Cluj.

În perioada în care unitatea a funcţionat ca formaţiune independentă, din documentele oficiale rezultă că la Periprava au murit cel puţin 124 de deţinuţi, identificaţi nominal, în majoritate politici, dar şi de drept comun. 

Majoritatea victimelor au fost depuse în pământ dezbrăcaţi, în sicrie confecţionate din lemn ori stufit sau, în unele cazuri, trupurile au fost înfăşurate în rogojini de stuf şi legate cu sârmă. Starea generală de conservare a scheletelor recuperate este una precară, asupra celor mai multe nefiind descoperite obiecte de inventar funerar. 

Există însă şi câteva cazuri la care au fost descoperite câteva accesorii vestimentare, de regulă nasturi, lucru care presupune că trupurile acelor defuncţi au posedat anumite articole sumare de îmbrăcăminte la momentul înhumării.

Vă mai recomandăm:

EXCLUSIV Cum a fost ucis de comuniştii lui Dej şeful planificării de la Canal. Simulacrul odios rămas în istorie drept „procesul sabotorilor“

Poveştile românilor care au deturnat avioane ca să evadeze din comunism: şase au ajuns până în Austria


Poveste de dragoste comunistă: idila dintre „prinţesa roşie“, fata lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, şi amantul ei, un medic chirurg care a murit în închisoare

Tulcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite