Bacău: Vizitarea deținuților, programată prin e-mail

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vizitele la penitenciar depind de un telefon sau de un e-mail

Cei aproximativ 800 de condamnați ai Penitenciarului de Maximă Siguranță din Bacău își vor putea primi vizitatorii doar prin programare telefonică sau pe adresa de e-mail a închisorii.

Decizia a fost luată de șeful Direcției Naționale a Penitenciarelor și va fi valabilă începând cu 1 noiembrie 2010, la toate penitenciarele din țară.

"Rudele sau alte persoane care doresc să-i viziteze pe deținuți, sau să le aducă pachet trebuie să se programeze înainte cu cu 48 de ore, să-și prezinte identitatea și calitatea iar apoi să răspundă concis la întrebările adresate de către personalul penitenciarului", a declarat Victor Cuzic, directorul închisorii din Bacău.

Programarea vizitelor se va face în ordinea cronologică a primirii solictărilor. În situaţia în care cererile zilnice depăşesc posibilităţile de acordare a dreptului la pachet şi vizită se va comunica "oaspeților" o altă dată şi intervale orare în care se pot reprograma.

În plus, "musafirii" trebuie să ajungă cu 15 minute mai devreme la poarta închisorii pentru controlul antiterorist obligatoriu. Solicitarea programării se face zilnic, în intervalul orar 08.00 - 18.30 la telefonul 0234-575369 sau la adresa de e-mail: vizitepbacau@dgp.ro. "Aplicarea noilor reglementări va duce la creşterea timpului destinat acordării dreptului la vizită şi diminuarea timpului de aşteptare al vizitatorilor", a mai adăugat directorul Cuzic.

Penitenciarul din Bacău este destinat femeilor, minorilor și tinerilor, aflați în regimurile de detenție deschis, semideschis, închis și de maximă siguranță.

Mai multe pentru tine:
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
De ce este coliva sănătoasă pentru organism? Iată ce beneficii are asupra tractului intestinal: „Atât timp cât nu are zahăr rafinat, e bună!”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Proxenetism la Palat? Ducesa i-a oferit lui Jeffrey Epstein o femeie „singură și cu un corp grozav”. Nici fiicele ei n-au scăpat
Cifrele care spun o poveste de iubire. Răzvan Bănică, mărturii care fac să plângă orice femeie. Legătura care i-a dus o puternica etichetă la „Power Couple”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"