Bacău: Colegul de bancă al lui Băsescu, în proces cu Primăria

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Omul este supărat că nu a primit cei 10.000 de metri pătrați de teren care revin revoluționarilor. Instanța i-a dat câștig de cauză, însă primarul Romeo Stavarache a refuzat să pună în aplicare hotărârea.  Miercuri este următorul termen al procesului.

Toma Carp (60 de ani), fost coleg de bancă al președintelui Traian Băsescu la Liceul nr. 4 (n.r. - actualul Colegiu Național Gheorghe Vrănceanu), se judecă de șase ani cu Primăria Bacău.

Omul reclamă că edilul Stravarache refuză să pună în aplicare o hotărâre judecătorească irevocabilă, conform căreia el, în calitate de revoluționar, trebuie să primească 10.000 de metri pătrați de teren în jurul municipiului Bacău.  Bărbatul a bătut de zeci de ori drumul până la Primărie, însă totul a fost în zadar.

„Stavarache este obligat să mă împroprietărească. Inițial primarul a motivat că că nu are pământ.  Apoi, după ce a primit parcelele de teren, a refuzat să mai stea de vorbă cu mine. Unii au primit, alții nu! Eu sunt unul dintre aceia cu ghinion", a afirmat Toma Carp.

Deoarece Stavarache nu a pus în aplicare decizia instanței, Carp a deschis un nou proces la Tribunalul Bacău, iar următorul termen va avea loc miercuri.

„Am aruncat pistolul în fișet și am ieșit în mulțime!"

Fostul coleg de bancă a lui Băsescu era la Revoluția din 1989, ofițer de Stat Major Județean la Gărzi Patriotice. Afirmă că, în acea perioadă a organizat paza la principalele instituții din municipiul Bacău.

„La revoluție, mi-am aruncat pistolul în fișet și am ieșit în fața mulțimii. Nu m-am speriat deloc. Atunci, în decembrie, am strigat  împreună cu mulțimea «Armata e cu noi!». După ce s-a dat legea că toți revoluționarii au anumite drepturi, eu am fost primul care a dat în judecată Primăria pentru că nu se acorda nimic din tot ce ni se cuvenea", a afirmat Carp.

Șase ore la poarta lui Băsescu

Omul nu se sfiește să povestească cum a uzat de toate pârghiile pe care le avea la îndemână  ca să obțină cei 10.000 de metri pătrați de teren. A apelat și la fostul său coleg de bancă din  liceu, însă totul a fost în zadar.

„M-am dus la Băsescu ca să-i cer să-l sune la telefon pe primarul Stavarache și să-i zică să stea de vorbă cu mine. Măcar atât! Să accepte o discuție! În 2006, am stat șase ore la poartă la Cotroceni, însă președintele nu m-a primit. Era așa de cald afară! Cu trenul m-am dus, cu trenul m-am întors!", rememorează Toma Carp.

Oficialii primăriei spun că problema acestuia se va rezolva. „Decizia instanței va fi respectată! Punerea sa în posesie se va face imediat cum se va identifica o suprafață de teren. Deocamdată nu putem preciza când se va întâmpla acest lucru", a declarat Ionuț Tomescu, purtătorul de cuvânt al Primăriei Bacău.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
În spatele ușilor închise de la palat, când nimeni n-o vedea, Kate „a plâns în hohote”. S-a întâmplat totul chiar înainte de-a apărea în public!
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Autostrăzile A1 schimbă harta comerțului rutier. DN 68A Deva–Lugoj și Valea Oltului riscă să piardă afacerile crescute din traficul intens
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Horoscop miercuri, 25 februarie. Scorpionii fac o schimbare radicală în viața lor, iar Balanțele își ascund emoțiile