Autostrada Braşov-Bacău. CNAIR ia măsuri după ce contractul privind studiul de fezabilitate a fost reziliat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO CNAIR

CNAIR a mobilizat pe traseul avizat al Autostrăzii Braşov-Bacău o echipă de specialişti care verifică în teren, iarăşi, elementele pentru noua documentaţie.

CNAIR ia primele măsuri în teren după ce Asocierea Search Corporation S.R.L. – Primacons Group S.R.L a solicitat rezilierea contractului de servicii pentru elaborarea Studiului de Fezabilitate şi a Proiectului Tehnic de Execuţie pentru Autostrada Braşov – Bacău.

„Începând cu această săptămână, Compania a mobilizat pe traseul avizat al autostrăzii Braşov-Bacău, o echipă de specialişti ai CNAIR care împreună cu reprezentanţi ai ocoalelor silvice verifică „la pas”, în teren elementele necesare pentru realizarea investigaţiilor geotehnice”, au precizat reprezentanţii CNAIR.

Urmează să fie stabilite zonele de acces pentru realizarea forajelor şi identificate resursele necesare pentru realizarea forajelor. Echipele vor inventaria în teren şi condiţionalităţile de relief sau de orice alta natură.

Toate aceste elemente trebuie să fie cunoscute şi cuantificate pentru estimarea unei valori juste, înaintea lansării unei noi proceduri de achiziţie publică pentru atribuirea unui nou contract.

„Pentru urgentarea finalizării Studiului de Fezabilitate şi a Proiectului Tehnic, în documentaţia pentru noua procedură de licitaţie, se vor regăsi inclusiv informaţiile deja cunoscute printre care şi varianta de traseu finală, identificată deja înainte de rezilierea contractului cu Asocierea Search Corporation S.R.L. – Primacons Group SRL”, mai spun reprezentanţii CNAIR.

Vă mai recomandăm să citiţi şi:

Motociclist ameninţat cu un cuţit de un şofer: „Mă faci pe mine idiot?“ VIDEO

Scandal de proporţii provocat de un tânăr într-un bar din Bacău. Un client a fost bătut minute în şir

Mai multe pentru tine:
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Trei zodii își schimbă radical viața începând cu 1 ianuarie 2026. Vor avea parte de iubire și noroc din abundență
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco