A plecat la furat cu masca medicală pe față. A dat trei lovituri într-o singură zi

0
Publicat:

Individul a comis mai multe furturi în municipiul Bacău, purtând o mască de protecţie pe faţă. Bărbatul a fost identificat şi reţinut de poliţiştii de investigaţii criminale.

Hoțul a purtat mască de protecție ca să nu fie identificat FOTO arhivă Adevărul

Un băcăuan care purta o mască de protecție pe față a comis într-o zi furturi de peste 6.000 de lei. Joi, 7 septembrie, bărbatul a pătruns în incinta unei societăţi comerciale, de unde a sustras, de pe biroul unui angajat, un portofel ce conţinea suma de 900 de euro, 700 de lei, documente personale şi carduri bancare, prejudiciul provocat fiind în valoare de aproximativ 5.300 de lei.

„De asemenea, în jurul orei 16,00, purtând o mască de protecţie ar fi pătruns în incinta unui bar, de unde ar fi sustras portofelul angajatei, ce conţinea suma de 400 de lei, cartea de identitate şi o cheie de la uşa de acces în bar. De asemenea, dintr-o cutie de valori metalică descuiată ce se afla într-un sertar al barului, ar fi sustras suma de aproximativ 200 de lei, reprezentând încasări", a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Bacău.

Tot pe 7 septembrie, în jurul orei 21,30, bărbatul a furat dintr-un hipermarket mai multe obiecte de vestimentaţie în valoare de 430 lei, fiind oprit de agenţii de pază. Suspectul de furt a fost reţinut pentru 24 ore, urmând să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecăroria Bacău cu propunerea de luare a unei măsuri preventive.

Hoți deghizați în fantome

Judecătorii ieşeni au condamnat definitiv în 27.10.2020 la 2 ani şi 10 luni de închisoare un bărbat care a fost acuzat de o faptă de furt şi una de tentativă de furt calificat.

Marcel Vînă este din Cotnari şi a fost acuzat că a comis faptele la finele anului 2018, respectiv în septembrie 2019. Prima fapta a avut loc în noaptea de 13 spre 14 noiembrie 2018, când individul a tăiat lacătul de la o poartă a unui şantier.

A intrat acolo şi a sustras mai multe scule, inclusiv doi saci de ciment, dar şi 50 de litri de motorină pe care i-a găsit într-un utilaj. A cauzat astfel un prejudiciu de aproape 10.000 de lei.

A doua faptă a fost o tentativă de furt ce datează din noaptea de 8 spre 9 septembrie 2019, când, alături de o altă persoană, individul a intrat în curtea unui magazin din centrul comunei. Cei doi hoţi aveau corpul acoperit cu câte un cearşeaf şi o glugă pe cap.

Au spart fereastra magazinului cu pietre, iar din cauza zgomotului o vecină s-a trezit. Când a ieşit la balcon, Vînă a aruncat cu o piatră înspre ea şi i-a spart geamul de la balcon. De teamă, amândoi au fugit, însă au fost prinşi zilele următoare de poliţişti.

Mai multe pentru tine:
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor