VIDEO Elevii de la Colegiul Naţional „Elena Ghiba-Birta” pot fi ajutaţi să câştige un concurs printr-un like

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Elevii de la Colegiul Naţional „Elena Ghiba-Birta” din Arad vor ieşi începând de luni în stradă pentru a ruga arădenii să îi ajute printr-un like să câştige concursul naţioanal „Biblioteca anului”, organizat de Casa Corpului Didactic „Spiru Haret” Iaşi.

Colegiul „Elena Ghiba-Birta” este singurul din Arad care participă la etapa naţională a acestui concurs.

Astfel, şapte elevi de la colegiul respectiv coordonaţi de bibliotecara Lidia Bidon au realizat un filmuleţ denumit „Biblioteca anului 2014” - Colegiul Naţional „Elena Ghiba-Birta” care poate fi votat la adresa Casa Corpului Didactic “Spiru Haret” Iaşi, până în data de 13 aprilie.  În perioada 13 – 15 aprilie 2014, juriul creat la Casa Corpului Didactic “Spiru Haret” Iaşi va selecta pentru fiecare categorie (gimnaziu şi liceu), trei filme dintre primele cinci cele mai votate de public.

Ceremonia de premiere va avea loc în data de 23 aprilie 2014 la Biblioteca Naţională a României, unde vor participa toţi membrii echipelor clasate pe primele trei locuri, însoţiţi de coordonatorul judeţean şi de coodonatorul echipei.

Elevii din Arad se vor afla în faţa Primăriei pentru a aduna like-uri începând de luni, între orele 9:00 – 15: 00.

Vă mai recomandăm: VIDEO Elevii de la Şaguna au câştigat un concurs organizat de NASA şi au fost invitaţi în SUA să-i cunoască pe astronauţi

FOTO: Peste 150 de elevi, din şase judeţe, s-au întrecut astăzi la un concurs pe teme ecologice, desfăşurat al Şcoala „Alexandra Nechita” din Vaslui
 

Mai multe pentru tine:
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Irina Ponta a ajuns în România. Prin ce mijloace a a reușit fiica de 17 ani a lui Ponta să ajungă în țară
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Sydney Sweeney, cod roșu de erotism! Sânii mari, naturali și fermi n-au lăsat-o niciodată în anonimat
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Brenciu își lasă familia în Kuala Lumpur. De ce se întoarce singur în România: „Nu vreau să dau sfaturi celor care au rămas blocați, prin lume, din cauza războiului”
Patru zodii lasă ghinionul în urmă. După o perioadă dificilă și plină de provocări, nativii vor fi răsplătiți: bani, relații și împlinire
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă