Un traficant de droguri a fost reţinut de poliţişti la Vinga

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Acesta distribuia droguri în Vinga  FOTO arhivă Adevărul

Un bărbat din localitatea arădeană Vinga care distribuia droguri a fost reţinut de poliţişti. Oamenii legii au descoperit în locuinţele suspectului aproximativ 700 de grame de cannabis.

Camelia Tuduce, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad a declarat:

„Poliţiştii specializaţi în combaterea criminalităţii organizate şi procurorii D.I.I.C.O.T., cu sprijinul poliţiştilor de la Postul comunal Vinga, au depistat şi reţinut un bărbat de 37 de ani, din Vinga, suspectat că deţinea şi distribuia droguri, pe raza localităţii. În urma percheziţiilor domiciliare efectuate în două imobile ce aparţineau suspectului, poliţiştii au depistat 680 de grame de cannabis”.

Bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore, după care a fost prezentat magistraţilor Tribunalului Arad care au emis pe numele acestuia un mandat de arestare preventivă pentru 29 de zile, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de risc.

Mai multe pentru tine:
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026