Turist german mort după ce s-a urcat pe un tren să facă poze, în Gara Ghiroc din Arad

0
Publicat:

Un tânăr, în vârstă de 21 de ani, turist german a murit electrocutat, în noaptea de luni spre marţi, în Gara Ghioroc, din judeţul Arad, după ce s-ar fi urcat pe un vagon de tren pentru a face fotografii.

Tânărul s-a urcat pe tren să facă poze FOTO arhivă Adevărul

Tânărul se afla în vacanţă în România, iar luni seara a petrecut pe plaja lacului Ghioroc, care se află în apropiere de gară.

Martorii susțin că tânărul neamț s-a urat pe un vagon pentru a face fotografii, moment în care s-ar fi produs un arc electric care l-a atins. S-a sunat imediat la 112 pentru a cere ajutor, victima fiind preluată de un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Arad.

În stop cardio-respirator

Medicii au găsit victima în stop cardio-respirator iar încercările de resuscitare nu au avut succes.

Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad au declarat, marți dimineața, că cercetările sunt făcute de Poliţia Transporturi Arad, trupul neînsufleţit fiind transportat la Serviciul Judeţean de Medicină Legală Arad în vederea efectuării autopsiei.

Cu ocazia cercetării la fața locului, cadavrul a fost identificat în persoana unui bărbat de 21 de ani, cetățean german. Trupul neînsuflețit a fost transportat la Serviciul Județean de Medicină Legală Arad în vederea efectuării autopsiei și stabilirii cauzei decesului. Cercetările sunt continuate de polițiști, în vederea stabilirii stării de fapt și luării măsurilor de urmare”, a declarat Claudia Iuga, purtător de cuvânt al IPJ Arad.

Alt caz

În urmă cu două luni pentru o poză de senzație, doi studenți străini în România au fost la un pas de moarte. Cei doi s-au electrocutat în timp ce se aflau pe un vagon de marfă pentru a face o poză spectaculoasă. Incidentul s-a petrecut în zona triajului CF Craiova.

Deși în ultimii ani au exista zeci de cazuri de adolescenți care s-au electrocutat în acest fel, și mulți dintre ei au murit, avertismentele autorităților par că nu au avut niciun efect. Campaniile de prevenire făcute de Poliție nu i-au convins pe tineri de pericolul uriaș la care se expun.  

Mai multe pentru tine:
De câți bani ai nevoie ca să trăiești decent în Spania. O româncă a spus cât a cheltuit în noiembrie: „O viață fără lipsuri”
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Sărbători fără fiul și fiica ei, stabiliți în Franța și în Dubai. Cum își alină Marina Almășan dorul: „Beau cafeaua dintr-o cană cu chipul lor”. Ce meserii au Victoraș și Marinuș?
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
O Kate Middleton nordică, la 21 de ani. Frumoasa viitoare regină se inspiră din stilul Prințesei de Wales
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €