Trei stații GPL din Arad au fost închise pentru că funcționau ilegal. Niciuna nu avea autorizație de mediu

0
Publicat:

În zona de Vest a României, mai exact în Arad, continuă controalele asupra operatorilor economici pe tema condițiilor de depozitare, transport, comercializare a carburanților și produselor derivate.

Controalele continuă la Arad FOTO ITM Arad

În urma acestora trei stații GPL, din Bârzava, Arad și Chișineu-Criș, au fost închise.

În perioada 6- 12 septembrie 2023, au fost efectuate 162 acțiuni de control asupra unor operatori economici și 7 acțiuni de control asupra unor mijloace de transport, de către reprezentanți ai instituțiilor publice stabilite prin Ordinul Prefectului Județului Arad nr. 533/30.08.2023 privind verificarea instituțiilor publice și operatorilor economici care depozitează, transportă, distribuie, utilizează, comercializează carburanți, lubrifianți și produse derivate ale acestora, inclusiv gaz petrolier lichefiat, de pe raza Județului Arad. Precizăm că acțiunile de control sunt efectuate individual de către reprezentanții instituțiilor, conform planurilor de control specifice, astfel că numărul total de acțiuni nu corespunde cu numărul operatorilor economici, mijloacelor de transport care au fost controlați/controlate”, a declarat Lucian Cozma, purtător de cuvânt al Prefecturii Arad.

Peste o sută de nereguli 

Ca urmare a acțiunilor de control efectuate în perioada specificată, au fost constatate 110 de deficiente, disfuncționalități, nereguli, fiind dispuse 61 de măsuri pentru remedierea acestora. În cazul a doi operatori economici, Comisariatul Județean Arad al Gărzii de Mediu a dispus interzicerea activității la trei puncte de lucru situate în localitățile: Bârzava, Arad și Chișineu-Criș (ultimele două aparțin aceluiași operator) pentru lipsa autorizației de mediu.

Totodată, au fost aplicate în total 85 de sancțiuni contravenționale, din care 60 de avertismente și 25 de amenzi, în valoare totală de 237.100 lei. Reprezentanții Prefecturii Arad ne mai informează că nu au fost constatate infracțiuni.

Toate aceste controale vin în urma exploziei de la stația GPL din Crevedia, județul Dâmbovița, care a provocat o mare tragedie. 

Amintim că  DNA a deschis imediat două dosare penale după exploziile de la stația GPL din Crevedia, care „au ca obiect sâvărșirea de către funcționari publici a unor presupuse infracțiuni de abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite pentru sine sau pentru altul, în legătură cu autorizarea stației GPL din localitatea Crevedia”, județul Dâmbovița.

Mai multe pentru tine:
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi