Trei grupuri de migranți au fost descoperite la Vărșand. Călăuze le erau șase timișoreni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Trei grupuri formate din 12 persoane care încercau să treacă granița pe jos, au fost depistate de polițiștii de frontieră de la Vărșand. Alături de migranți, au mai fost descoperiți și șase bărbați români care îi ajutau să își pună planurile în aplicare.

Migranţii au fost reținuți în timp ce se deplasau pe jos, peste câmp, spre frontieră. Toți cei 12 migranți au fost reținuți la aproximativ 50-100 de metri faţă de teritoriul statului vecin. Aceștia au fost duși la sediul Sectorului de frontieră, iar în urma verificărilor efectuate s-a stabilit că este vorba de nouă cetăţeni algerieni şi trei cetăţeni sirieni, cu vârste cuprinse între 17 şi 34 de ani, care intenţionau să ajungă ilegal în Spaţiul Schengen.

Cercetările oamenilor legii au condus însă și spre cei care îi ajutau pe migranți să părăsească țara noastră.  Se pare că aceştia au fost ajutaţi de şase cetăţeni români domiciliaţi pe raza judeţului Timiş. Este vorba de Vasile C., Marius G., Vasile C., Claudiu D., Raul L. şi Ion N., care le-au asigurat migranților transportul până în zona de frontieră.

“Poliţiştii de frontieră au întocmit actele premergătoare începerii urmăririi penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat pentru cetăţenii de origine afroasiatică, iar pentru cei şase cetăţeni români pentru trafic de migranţi”, au precizat reprezentanții Inspectoratului Județean al Poliției de Frontieră Arad.

Mai multe pentru tine:
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG