„Trece cu mortul“. Curiozitatea macabră și fastul funerar care scoteau altădată oamenii la porți FOTO
0Doi autori arădeni au studiat obiceiurile funerare la români, precum și datele despre antreprenori, și au strâns datele într-o lucrare interesantă. De aici aflăm, de exemplu, că la Pecica a existat o asociaţie de pompe funebre fondată încă din anul 1869.
Aceasta era condusă de Povázsay Soma, vicepreşedinte – Koncsek János, casieri – Zabos József, ajutat de Nagy Sándor, notar – Virágh Mihály, iar medic era dr. Friedmann József.
În perioada interbelică, mai precis în anul 1938, mai este menţionat în Pecica un local de pompe funebre, cel al lui Şchiop Vichente, denumit „La Irha”.
Despre toate acestea au strâns date Camelia Chifor și Dacian Don, doi arădeni pasionați de istorie și tradiții.
Clientelă bogată
Înainte, în perioada interbelică, familia Nagy avea un magazin bine aprovizionat şi cu o clientelă bogată şi variată, magazin care a funcţionat, însă, pe o perioadă mai scurtă de timp. Acesta era situat pe actuala Stradă 3 din Pecica, colţ cu Strada 119.
„Din anul 1940, Familia Nagy Ştefan a deschis firma de pompe funebre, cea mai cunoscută şi, după cum s-a dovedit ulterior, cea mai longevivă firmă cu acest profil din Pecica. Localnicii o cunosc ca Irha, după porecla proprietarului. Firma oferea întreg serviciul funerar: spălarea şi îmbrăcarea mortului, coşciugul echipat şi aşezarea în coşciug, lumânări, prosoape, voaluri, batiste, organizarea transportului, a priveghiului şi a înmormântării propriu-zise”, spune Dacian Don.
Acesta a studiat ritualul funerar de pe timpuri. „Înainte vreme, transportul mortului se făcea cu caleaşca mortuară, împodobită, trasă de doi sau patru cai în funcţie de statutul răposatului, caii fiind împodobiţi la rândul lor, iar cioclii purtau uniforme specifice, dând un aer de sobrietate şi eleganţă. Birjarul stătea pe capră, în cisme de piele, mantie şi cuşmă, «ca la armată». Coroanele erau aşezate pe caleaşca mortuară, în faţa caleştii erau preoţii şi diecii cu prapori şi cruce, iar în urma ei se afla alaiul rânduit după gradul de rudenie. Această organizare crea un anumit spectacol, astfel că, pe traseul stabilit, ieşeau oamenii la stradă să vadă «cum trece cu mortu'». Ieşeau şi o mulţime de copii, care ştiau foarte bine că, la fiecare răscruce de drumuri, alaiul şi caleaşca se opreau, iar cea mai apropiată persoană de gen masculin a decedatului arunca cu bănuţi”, relatează Don.
Există o poză în care este surprins un marş funerar, pe Strada 2, unde în faţă se află însuşi Nagy István poză datată la 27 februarie 1962, iar într-o fotografie din anul 1975, acelaşi Nagy István este surprins în Cimitirul Romano-Catolic, alături de angajaţii săi.
„În prezent, Casa Irha şi-a păstrat aspectul de odinioară, cu acces la colţul dintre cele două străzi (Nr. 3 şi Nr. 119). Prin serviciile oferite, Irha a alinat suferinţe şi a lăsat amintiri în viaţa pecicanilor”, adaugă Camelia Chifor.