Surorile Nicoleta și Andreea Șușcă, arbitre de fotbal. „Este fascinant să fii pe teren, ne-ar fi plăcut să jucăm“

0
Publicat:

Nicoleta și Andreea Șușcă din Arad se numără printre cele mai tinere arbitre de fotbal din țară. Totul a început în anul 2013, când iubitoare fiind ale sportului-rege, surorile s-au înscris la un curs de arbitraj.

Nicoleta și Andreea sunt din Arad FOTO arhivă personală

De atunci, surorile Nicoleta și Andreea Șușcă sunt nelipsite de pe terenul de fotbal, unde arbitrează.

Nicoleta (24 de ani) spune că fiecare meci la care participă este o mare provocare. Prima partidă a arbitrat-o la vârsta de 15 ani, chiar de ziua ei.

Aveam 14 ani și voiam să cochetez și cu fotbalul, dar pe vremea aceea, în 2013-2014, fotbalul feminin nu era foarte dezvoltat precum este acum și atunci s-a ivit această ocazie. Având 14 ani am putut să particip la cursul de formare de arbitri, a fost o foarte mare provocare pentru că nemaiavând nici un contact cu fotbalul, pentru o fată e puțin dificil. La fel a făcut și sora mea. Am participat la toate cursurile, ne fascina fiecare lege a jocului pe care o învățam, iar examenul de final a fost unul cu succes. Am început chiar în ziua în care am împlinit 15 ani, am avut primul meci, unul de juniori”, spune Nicoleta.

Cele două surori se susțin mereu una pe cealaltă. „Meciurile la care participăm amândouă sunt cele mai speciale fiindcă e unul dintre momentele în care lucrăm împreună și ne place mult asta. În plus, ne susținem mereu și ne bucuram una pentru succesul celeilalte”, mai mărturisește Nicoleta.

Momente tensionate 

Întrând în acestă lume a bărbațiilor încă de tinere, Andreea și Nicoleta spun că au fost și momente tensionate și că fiecare meci este provocator.

La fiecare meci trebuie să fii focusat, să fii prezent în joc. Au existat și unele meciuri tensionate, însă cred că am reușit să trecem cu bine peste și în timp să devenim tot mai pasionate. Ne place foarte mult această activitate, ne pregătim încontinuu, iar oportunități există. Cu foarte multă muncă și dedicare o să reușim să promovăm și să ajungem să arbitrăm meciuri foarte importante”, mai adaugă cele două surori din Arad.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă