Istvan Kovacs, linșat online după Milan – Napoli: „Arbitru de rahat!“. Faza care i se reproșează VIDEO
0Napoli sprintează spre titlu în Serie A, după 33 de ani de așteptare – s-a clasat de patru ori pe locul 2 în această perioadă – dar și-a găsit „nașul“ înaintea acestui triumf mult visat. Vorbim despre AC Milan, campioana en-titre, în fața căreia tocmai a pierdut de două ori, în decurs de zece zile! Pe 2 aprilie, a fost înfrângerea acasă, 0-2 în Serie A. Miercuri seară, a venit eșecul din turul sferturilor Ligii Campionilor, 0-1 pe San Siro.
În această a doua partidă, cei de la Napoli și-au vârsat frustrarea pentru înfrângere pe arbitrul Istvan Kovacs (38 de ani). Mai ales că acesta i-a „îngălbenit“ pe elevii lui Luciano Spalletti (64 de ani) și i-a și lăsat în zece oameni, după ce l-a eliminat pe Zambo Anguissa, pentru două cartonașe galbene (70, 74).
Această a doua fază a fost acuzată de cei de la Napoli, care au susținut că, înaintea celui de-al doilea fault comis de camerunez, Kovacs n-a sancționat o altă infracțiune, permițând continuarea jocului. Dar momentul care i-a indignat cu adevărat pe cei de la Napoli s-a petrecut în prima repriză. Când portughezul Rafael Leão, supărat după o ratare mare, s-a răzbunat pe... fanionul de la colțul terenului. Pe care l-a distrus, după cum se poate vedea mai jos! Pentru acest gest nesportiv, Rafael Leão a scăpat nesancționat de Istvan Kovacs. Care, per total, le-a dat doar două galbene milanezilor.
De aici, și discursul dur al lui Spalletti, la conferința de după meci. Dar mai ales linșajul online la adresa lui Istvan Kovacs din partea unor ziariști / susținători ai lui Napoli, după cum a arătat site-ul sport.ro.
Ce a spus Luciano Spalletti, antrenor Napoli?
*Aș fi vrut un cartonaș galben pentru Krunici, care a făcut patru, cinci faulturi mai rele decât cel pentru care Zielinski a fost avertizat. Dar astea sunt lucruri italienești, nu vorbesc despre arbitru. Nu voi comenta eu, o va face Rosetti (n.r. – Roberto Rosetti, șeful arbitrilor UEFA).
*Iar fanionul rupt de Leao... toți copiii din lume care au urmărit meciul au primit mesajul că «poți zdrobi fanioanele și nimic nu ți se va întâmpla», că pot da cu piciorul în orice de pe teren. Un gest nesportiv, care dă liber la așa ceva, un lucru incredibil care va scrie istorie în fotbal.
Ce a scris jurnalistul Kyle Bonn pe Twitter?
*Istvan Kovacs e unul dintre arbitrii de top ai Europei, însă a avut o seară mizerabilă (n.r. – la AC Milan – Napoli). Arbitrajul, în realitate, a fost extrem de tendențios și părtinitor. Al doilea galben la Anguissa a fost acordat lejer și, în timp ce poți contesta asta, per total, a favorizat în stil mare gazdele.
*Totul a început când nu i-a dat cartonaș galben lui Rafael Leao după ce a distrus steagul de la corner. De atunci, a refuzat să-i avertizeze pe jucătorii lui Milan și a arătat o tonă de galbene jucătorilor lui Napoli.
*Urăsc să văd așa ceva. Ruinează un meci încântător. Acum îi arată galben lui Min-Jae Kim, care îl suspendă pentru retur. Îmi cer scuze, dar acesta e un arbitraj extrem, extrem de sărac.
Ce a scris canalul SSC Napoli, al fanilor clubului din Franța?
*Felicitări domnului Kovacs, care și-a arătat preferințele încă din startul meciului. Sperăm să nu mai pui piciorul vreodată pe un teren de joc, arbitru de rahat!