Secţia TBC a Spitalului Judeţean Arad se mută în Grădişte

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Noua construcţie a secţiei TBC din Arad

Încep procedurile de achiziţii de mobilier şi realizare de branşamente la utilităţi în vederea mutării secţiei TBC în noul imobil din cartierul arădean Grădişte. În cadrul unei şedinţe operative cu aparatul din subordine şi cu specialişti în domeniul medical, preşedintele Consiliului Judeţean Arad, Iustin Cionca, a luat decizia utilizării spaţiului nou pentru destinaţia pentru care a fost construit.

Mutarea secţiei TBC a fost blocată în urma iniţiativei de a reloca acolo secţiile de obstetrică-ginecologie şi neonatologie, însă, în cadrul şedinţei de astăzi, soluţia a fost considerată neviabilă.

„Noi plătim chirie, iar secţia TBC este în condiţii improprii, deşi avem o clădire nouă, care stă nefolosită. Este în interesul Aradului, al arădenilor, ca această secţie să fie mutată cât mai grabnic. Rezolvarea situaţiei de la TBC este una dintre priorităţile începutului meu de mandat. Ce s-a făcut bine înainte, trebuie să continue, iar greşelile trebuie corectate. Construirea noului imobil a reprezentat un efort considerabil al Consiliului Judeţean şi o iniţiativă necesară, ţinând cont de incidenţa afecţiunilor pulmonare în judeţul Arad şi de condiţiile existente acum în secţia veche”, a subliniat Iustin Cionca.

Odată cu mutarea în noul sediu, Aradul dobândeşte o unitate medicală modernă. Consiliul Judeţean rezolvă una dintre deficienţele majore ale sistemului sanitar local. În paralel, preşedintele Consiliului Judeţean, Iustin Cionca, a solicitat administratorului public un raport privind necesarul pentru întreţinerea spaţiilor de la secţia de obstetrică-ginecologie, astfel încât, pe termen scurt, actul medical să poată fi desfăşurat şi acolo în condiţii cât mai bune.

Totodată, Iustin Cionca a solicitat aparatului de specialitate o evaluare a strategiei Spitalului Judeţean. În perioada următoare, Consiliul Judeţean va realiza o analiză a problemelor din sistemul medical arădean, pentru stabilirea priorităţilor.

Vă mai recomandăm: Singurul spital din judeţul Vaslui care a refuzat produsele Hexi Pharma: „Erau de proastă calitate şi am refuzat să le luăm“

Povestea singurului director de spital din România care a recunoscut că a primit şpagă

Mai multe pentru tine:
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani