Se construieşte o secţie nouă TBC. Unitatea spitalicească va avea 120 paturi, din care 50 pentru pneumologie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Noua secţie TBC a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Arad se construieşte pe strada Stephan Ludwing Roth. Contractul pentru construirea noii secţii a fost semnat în luna noiembrie 2012, astfel încât, în momentul de faţă au început deja lucrările de execuţie.

Astfel, noua construcţie va fi ridicată pe un teren de aproape un hectar, situat la ieşirea din municipiul Arad, proprietate a Consiliului Judeţean. 

Suprafaţa pe care se va întinde noua secţie este de 4500 metri pătraţi, astfel încât aceasta să îndeplinească toate condiţiile pentru a fi autorizată şi clasificată. Unitatea spitalicească va avea 120 paturi, din care 50 pentru pneumologie.

Contractantul, firma arădeană Tehnodomus, are obligaţia în termen de 36 de luni de la data aprobării proiectului tehnic să finalizeze construcţia clădirii. Valoarea contractului este de 10.231.646, 11 fără TVA, bani asiguraţi din fonduri proprii. Pentru anul 2013, CJA a alocat suma de 4 milioane de lei.

„Sper însă că şi Ministerul Sănătăţii va da o mână de ajutor sistemului sanitar din Arad, mai ales că, de la preluarea Spitalului Judeţean Arad, CJ a dovedit că are o aplecare spre domeniul sănătăţii, unde am investit până acum aproximativ şapte milioane euro, atât din fonduri proprii, cât şi din fonduri atrase. Construim noul spital după normele europene ce vor intra în aplicare în anul 2014, deoarece dorim să fie un spital pentru viitor, ultramodern şi dotat aşa cum ar trebui să fie o unitate medicală”, a declarat Nicolae Ioţcu, preşedintele CJ Arad care s-a aflat astăzi pe şantier.

Teodora Olaru, managerul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă  Arad a declarat:

„Construirea acestei secţii a fost o necesitate reală, după ce clădirea fostului spital TBC a fost revendicată. Lunar, plătim suma de 12.800 lei  chirie pentru Arhiepiscopia Ortodoxă a Aradului. Preşedintele instituţiei judeţene, Nicolae Ioţcu, a negociat cu Arhiepiscopia Aradului, spitalul a rămas încă în acelaşi amplasament, dar nu pentru mult timp”.

Mai puteţi citi: Noua secţie de terapie intensivă de la Spitalul Universitar a fost inaugurată, dar nu poate fi folosită din lipsă de paturi

Investiţii în 2013 la Spitalul Judeţean Alba: secţii reabilitate, aparatură nouă şi funcţionalizarea heliportului

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
„Supa penicilină”, preparatul care îți întărește sistemul imunitar. Italienii o adoră!
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”